Volkswagen a suspendat producția la principala sa fabrică de cutii de viteze din cauza cererii reduse și a problemelor tehnice de la o altă uzină din Germania.

Cel mai mare producător auto european va opri, în 1, 5 și 8 februarie, producția în unele părți ale fabricii sale din Kassel, unde Volkswagen fabrică anual peste patru milioane de cutii de viteze și caroserii pentru modelul Passat saloon. Producția fabricii a fost deja suspendată vineri, fiind afectați 400 de angajați, transmite Agerpres

Producția fabricii din Kassel este afectată de încetinirea cererii pentru componente și problemele tehnice de la instalația de ștanțare de la uzina VW din Emden, unde este asamblat modelul Passat, potrivit unui oficial al companiei germane. Și producția la Emden a fost suspendată vineri și ar putea fi oprită și luni, a anunțat purtătorul de cuvânt, fără a oferi detalii suplimentare.

Fabricile din Kassel și Emden au 16.000 și, respectiv, 9.600 de angajați. 

Volkswagen face deja obiectul unor investigații în mai multe țări după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Costurile totale cu care se confruntă producătorul auto din cauza scandalului emisiilor sunt estimate undeva între 30 și 65 de miliarde de euro, iar analiștii avertizează că grupul ar putea fi nevoit să vândă unele operațiuni.