Premierul Maia Sandu spune că există riscul ca de la 1 ianuarie 2020 Republica Moldova să rămână fără gazul rusesc, dacă Ucraina va interzice tranzitarea acestuia pe teritoriul său.

"Avem soluțiile cum să asigurăm țara cu gaze naturale. Una dintre ele este să depozităm gaze naturale în Ucraina, să le cumpărăm mai devreme, la un preț mai mic pentru că în iarnă va fi mai mare. Discutăm inclusiv identificarea resurselor financiare pentru că va fi nevoie de resurse financiare substanțiale ca să facem acest lucru", a afirmat Maia Sandu la postul de televiziune PRO TV Chișinău, relatează IPN.md.

Pe lângă această soluție, mai există și alte opțiuni, dar acestea depind de alte țări.

"Discutăm inclusiv cu UE. Toată lumea înțelege că situația este complicată și cu siguranță vom avea aceste soluții tehnice, doar că va fi o situație complicată pentru noi: vom avea nevoie de bani suplimentari. Nu vom rămâne fără gaz”, a mai spus Sandu.

Referitor la gazoductul Iași-Chișinău, premierul moldovean a precizat că reprezintă o alternativă doar pentru trei raioane.

"Pe partea Republicii Moldova proiectul va fi gata până la sfârșitul acestui an. Din păcate, pe teritoriul României proiectul va fi gata doar la mijlocul anului viitor. În ianuarie nu cred că putem să-l folosim”, a menționat premierul.