În fața presiunilor tot mai mari din partea comunității internaționale, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat mobilizarea armatei pentru stingerea incendiilor și oprirea tăierilor ilegale din jungla amazoniană.

După ce mai întâi a susținut că incendiile sunt naturale, Bolsonaro a acuzat apoi, fără să aducă dovezi, organizațiile neguvernamentale ca fiind la originea producerii lor.

Însă, comunitatea internațională a reacționat vehement, dat fiind că incendiile de păduri din Amazonul brazilian, care reprezintă mai mult de jumătate din cea mai mare pădure tropicală a lumii, au crescut în acest an cu 83%, conform datelor guvernamentale citate de Reuters

Astfel, distrugerile unor suprafețe imense de pădure afectează bătălia pentru combaterea schimbărilor climatice globale, iar Bolsonaro este acuzat că ar fi susținut tacit fermierii din Brazilia să pună focuri pentru a elibera noi terenuri pentru pășunat. Incendiile sunt un fenomen normal și se întâmplă cu regularitate în perioada secetoasă a sezonului uscat, dar creșterea din perioada recentă a numărului acestora este pusă de ecologiști pe seama fermierilor.

Bolsonaro a susținut în repetate rânduri că Brazilia ar trebui să deschidă Amazonul pentru interesele de afaceri, care să permită companiilor miniere, agricole și exploatărilor forestiere să utilizeze resursele sale naturale, notează Agerpres.

Dar, pe măsură ce incendiile s-au răspândit, presiunea din exterior a continuat să crească, atât din partea liderilor politici cât și a activiștilor de mediu. Vineri, câteva sute de activiști au protestat în fața ambasadelor braziliene din Paris și Londra. 

Mai important însă, Franța și Irlanda au amenințat că vor vota împotriva acordului comercial dintre UE și Mercosur deoarece consideră că Bolsonaro nu-și respectă angajamentele climatice.

Vineri însă, șeful statului brazilian a anunțat că îi va convoca pe principalii miniștri ai cabinetului pentru a identifica o reacție adecvată.

Întrebat de reporteri dacă ar mobiliza armată, el a răspuns că „este de așteptat” să se întâmple acest lucru, notează Agerpres, citând Reuters.

Ministrul agriculturii, Tereza Cristina Dias, a insistat că Brazilia „are grijă” de Amazon și că îngrijorarea internațională cu privire la incendii ar trebui să se domolească.

„Știrile sunt îngrijorătoare, dar cred că trebuie să scădem temperatura. Amazonul este important, Brazilia știe asta, iar Brazilia are grijă de Amazon”, a declarat Dias.

Totuși, șeful statului brazilian insistă că dimensiunea incendiilor se datorează sezonului mai secetos decât în alți ani și a reiterat în discursul de vineri că este nevoie de dezvoltarea economică a regiunii amazoniene.

La reuniunea din acest weekend a G7, liderii celor șapte cele mai industrializate state din lume vor discuta situația incendiilor din Amazonia.