China a promis investiții de miliarde de dolari în statele din Europa Centrală și de Est. Uniunea Europeană e sceptică cu privire la ajutorul oferit de chinezi.

Premierul chinez, Li Keqiang, a promis circa trei miliarde de dolari țărilor din regiune la summitul de la Budapesta din 27 noiembrie. Din acest total, două miliarde de dolari vor fi oferite prin China Development Bank pentru proiecte de dezvoltare în regiune. Un alt miliard de miliard dolari va ajunge în țările din regiune printr-un program de cooperare în domeniul investițiilor, relatează Deutsche Welle.

Reprezentanții a 16 țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, și oficiali din China au participat la cea de-a șasea ediție a summitului. Premierul chinez a declarat că discuțiile s-au purtat într-un climat de  "respect reciproc” și în spiritul principiului "win-win”.

Noul Drum al Mătăsii

Reuniunea face parte din strategia de investiții internaționale a Chinei "Noul Drum al Mătăsii”, aluzie la cea mai importantă legătură comercială dintre China și Europa în Antichitate și în Evul Mediu timpuriu. Acum, Beijingul speră să fie construite noi drumuri și legături feroviare pentru comerțul dintre Europa și Asia.

"Noi, în această regiune, am văzut rolul principal al Chinei în Noua Ordine Mondială ca o oportunitate mai degrabă decât ca o amenințare", a subliniat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

La rândul său, premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că Europa are nevoie de "aliați puternici" pentru a aborda "provocările istorice" cu care se confruntă.

China și Ungaria au semnat marți 11 acorduri bilaterale în mai multe domenii, precum agricultură, e-comerț, telecomunicații, turism și education, informează agenția Xinhua.

Unul dintre acorduri se referă la un împrumut bancar chinez în vederea modernizării legăturii feroviare dintre Ungaria și Belgrad.

Modernizarea acestei rute feroviare va facilita transportul mărfurilor chinezești aduse în portul grecesc Pireu - deținut și el de chinezi - către Europa Centrală. Ungaria estimează costul proiectului de modernizare de pe teritoriul său la circa 2,1 miliarde de dolari. Construcția este programată să înceapă la sfârșitul anului 2020.

"Dacă Europa se izolează, pierde ocazia de a se dezvolta", a spus Orban. Ironic, dacă ținem cont că premierul ungar se opune primirii refugiaților și migranților. "Noi (cele 16 state din Europa Centrală și de Est - n.r.) am fost mereu deschiși și vom rămâne așa. Am văzut întotdeauna cooperarea cu China ca pe o mare oportunitate", a continuat el.

Cooperarea economică cu China nu este "împiedicată de niciun fel de obstacole politice", a mai spus Orban.

DW notează că Budapesta este prea puțin preocupată de chestiuni ce țin de drepturile omului sau ale minorităților în țările cu care are relații economice.

Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel (SPD), a avertizat recent în legătură cu o divizare a Europei. În spatele inițiativei se află o puternică strategie, geopolitică, culturală, economică și chiar una militară a Beijingului, iar până acum UE nu s-a opus cu nimic acestei inițiative, a mai spus Gabriel. 

Delegația României, condusă de vicepremierul Paul Stănescu

Delegația oficială a României la summit a fost condusă de către vicepremierul Paul Stănescu și a inclus reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, MAE, Ministerului Energiei, Ministerului Transporturilor,  Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, dezbaterile "au evidențiat interesul tuturor statelor participante pentru consolidarea acestui format de cooperare în contextul globalizării, fenomen ce impune un ritm alert al transformării legăturilor interumane tradiționale, mai ales prin inovație și orientarea către dezvoltare sustenabilă".

 

"Totodată, a fost evidențiată necesitatea valorificării sinergiilor dintre politicile europene și inițiativele formatului 16+1 și ale proiectului Drumurilor Mătăsii, pentru o dezvoltare echilibrată a tuturor dimensiunilor conectivității, în contextul Parteneriatului Strategic Cuprinzător și al Platformei pentru Conectivitate dintre Uniunea Europeană și R. P. Chineză",

se arată în comunicat.

La finalul reuniunii, a fost aprobat documentul intitulat "Liniile directoare de la Budapesta”, care stabilește domeniile prioritare de cooperare pentru anul 2018.

"Angajamentul nostru pentru implicarea în dezvoltarea cooperării în acest format s-a concretizat, recent, prin inițiative care au vizat dimensiunea coeziunii și a relațiilor interumane, dar și domeniul energiei, de importanță strategică pentru toți partenerii. Este cu atât mai îmbucurător că participăm la Summit-ul de la Budapesta la mai puțin de o lună de la prima reuniune a miniștrilor energiei și a târgului pentru energie din cadrul formatului 16+1, găzduită de România, în perioada 8-10 noiembrie 2017", a declarat Stănescu, în cadrul sesiunii plenare.

Întâlnire cu Li Keqiang

Potrivit comunicatului, Paul Stănescu a avut o întrevedere privată cu premierul Li Keqiang, precum și un dialog bilateral cu omologul chinez, domnul He Lifeng, președintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă.

 

"Șeful delegației române a adresat felicitări pentru succesul lucrărilor celui de-al XIX-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, care au evidențiat atât progresul remarcabil pe care R. P. Chineză l-a realizat în domenii fundamentale pentru bunăstarea poporului chinez, cât și abordarea aplicată și integrată pentru dezvoltarea armonioasă în viitor",

 

informează Ministerul Dezvoltării, adăugând că Stănescu a evidențat că "dezvoltarea relațiilor bilaterale de cooperare reprezintă o prioritate pentru România, cu un accent special asupra dimensiunii economice și comerciale, în vederea valorificării oportunităților oferite de extinderea prezenței economice chineze în plan global, în contextul aniversării, în 2019, a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-chineze și a 15 ani de la lansarea Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare".