Comisia condusă de Jean Claude Juncker și-a făcut un obiectiv din accelerarea extinderii Uniunii Europene în Balcanii de Vest.

Comisia Europeană a propus marți statelor membre ale Uniunii Europene deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei și Macedoniei la blocul comunitar, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, potrivit Agerpres.

„Comisia Europeană propune Consiliului (care reprezintă statele membre) să decidă deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, a declarat Federica Mogherini într-o conferință de presă.

Comisia Europeană a adoptat marți pachetul său anual cu privire la extinderea Uniunii, care evaluează individual șase state din Balcanii de Vest și Turcia.

Potrivit executivului european, evaluarea progreselor și identificarea întârzierilor vor încuraja cele șapte state să continue procesul de reformă, astfel încât perspectiva accederii în UE să devină realitate.