Știri din capitalele europene, strânse de redacțiile regionale EURACTIV.

BERLIN / PARIS

Adunarea Națională și Bundestagul au anunțat miercuri că au agreat crearea unei Adunări Parlamentare Franco-Germane, care va strânge cooperarea dintre Parlamentele celor două state. Noul parlament bicameral, cu câte 50 de reprezentanți în fiecare cameră, se va întruni în 25 martie la Paris.

Camerele ar trebui să se întrunească de cel puțin două ori pe an, sub conducerea președintelui Bundestag și a omologului său din camera inferioară a Parlamentului francez, iar inițiativa comună este menită să crească schimbul de informații în încercarea de a dobândi o influență mai mare a legislativelor celor două națiuni în procesul de decizie al UE.

Cele două parlamente vor avea astfel ocazia de a analiza propunerile legislative într-o fază incipientă, astfel încât să-și coordoneze mai bine politicile, dar înființarea Adunării Parlamentare a fost criticată de liderul extremei stângi franceze Jean-Luc Melenchon, care a spus că inițiativa riscă să îi irite pe partenerii europeni pentru că ar sugera că UE este condus de cele două țări. (Claire Stam, EURACTIV.de)

Impozitarea digitală: Potrivit unui studiu publicat de Les Echos, 26 de companii tehnologice ar urma să plătească impozitul pe afacerile digitale introdus de la 1 ianuarie de Franța. Studiul susține că firmele americane, precum Google, Facebook și Amazon, sunt cele mai afectate de impozitul de 3% pe venituri, dar sunt și companii europene, precum Axel Springer sau Criteo (o platformă de publicitate țintită cu sediul în Paris) care vor plati acest impozit, care se aplică corporațiilor cu venituri globale de peste 750 milioane de euro, din care 25 de milioane de euro doar pe piața franceză. (EURACTIV.fr)

ATENA

Conducta din est: Grecia, Cipru și Israel au agreat miercuri să avanseze proiectul EastMed, un gazoduct care ar urma să transporte gazul exploatat din apele Ciprului către statele UE, via Grecia. Cele trei țări au susținerea SUA, iar conducta este proiectată pentru a fi imună la atacuri teroriste, prin amplasarea la adâncimi mari. Dar cele trei țări au transmis și un mesaj Turciei: „Liderii au agreat să strângă cooperarea regională, să susțină independența și securitatea energetică și să apere Mediterana de Est și zona Orientului Mijlociu de influențele externe”, se arată în declarația comună a întâlnirii. (Sarantis Michalopoulos, EURACTIV.com)

LONDRA

Parlamentul e de vină: Premierul britanic Theresa May a spus miercuri că deputații sunt de vină pentru haosul din negocierile pentru Brexit. Ea a spus că este timpul ca Parlamentul să realizeze un progres în loc să blocheze ieșirea Marii Britanii din UE. May a mai spus că a cerut amânarea datei Brexit, dar regretă amarnic că a fost nevoită să facă această cerere.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus că liderii europeni ar agrea o amânare pe termen scurt dacă Parlamentul britanic votează săptămâna viitoare acordul de retragere. (Samuel Stolton, EURACTIV.com)

VARȘOVIA

Este Polonia o povară?: Roza Thun, eurodeputat din partea Platformei Civice (PPE), a spus că Polonia a devenit o povară pentru Europa sub administrarea partidului Lege și Justiție (PiS/ECR), deoarece vrea să ia cât mai mult, dar nu este dispusă să contribuie la costuri.

Aer curat: Gazeta Wyborcza scrie că Polonia ar putea primi 8 miliarde de euro din viitorul buget al UE pentru a lupta cu poluarea aerului, cu condiția ca programul „Aer curat” finanțat de guvern să sufere modificări radicale. Comisia spune că programul este ineficient, opac și extrem de birocratic. (EURACTIV.pl)

MADRID

Pod peste Europa: Partidul de extremă dreapta Vox din Spania ar putea forma o alianță cu polonezii de la PiS, pentru a „construi singura Europă posibilă, respectând națiunile și rădăcinile creștine”, a spus liderul Vox, Santiago Abascal, după o discuție cu Jaroslaw Kaczynski, șeful conservatorilor polonezi. Vox încă nu a decis în ce grup parlamentar va intra după alegerile pentru Parlamentul European. (Beatriz Rios, EURACTIV.com)

ROMA

Mită de cinci stele: Un scandal de corupție zguduie Mișcarea Cinci Stele, după ce președintele Consiliului Municipal al Romei, Marcello De Vito, a fost arestat într-o investigație privind o presupusă mită legată de construcția unui nou stadion. Di Maio a anunțat excluderea imediată a lui De Vito din partid. (Gerardo Fortuna, EURACTIV.com)

PRAGA

40 de partide în lupta pentru PE: Nu mai puțin de patruzeci de formațiuni s-au înregistrat pentru alegerile europene ce vor avea loc în Cehia. Nouă dintre acestea sunt partide parlamentare, dintre care două au fost create de actuali eurodeputați, iar pe listă sunt și formațiuni anti-UE. (Aneta Zachová, EURACTIV.cz)

BUCUREȘTI

Fără plafon la plățile directe: România nu poate accepta sub nicio formă plafonarea plăților directe în noua PAC, deoarece va afecta grav fermele mari ce respectă standardele de mediu. Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii, a salutat aplicarea degresivității si a spus că România susține demersurile de simplificare a PAC și menținerea sprijinului pentru tinerii fermieri. De asemenea, România susține menținerea celor doi piloni ai PAC și convergența plăților pentru fermieri și vrea mai mulți bani pentru inovație și cercetare în domeniul agricol. (EURACTIV.ro)

SOFIA

Coaliție pentru alegerile europene: Partidul de guvernământ din Bulgaria, GERB, și Uniunea Forțelor Democratice - ambele parte a PPE - vof forma o coaliție în vederea apropiatelor alegeri europene. Șeful popularilor europeni, Joseph Daul, le-a scris celor patru partide membre PPE din Bulgaria pentru a le cere să-și unească forțele în aceste alegeri. Democrații pentru o Bulgarie Puternică au refuzat această solicitare, susținând că GERB acționează împotriva valorilor PPE. (Dnevnik.bg)

LJUBLJANA

Nicio schimbare privind Kosovo: Ministrul de externe Miro Cerar a spus că Slovenia nu va retrage recunoașterea kosovo, cum speculează anumite publicații. (Željko Trkanjec, EURACTIV.hr)

ZAGREB

Doar patru partide trec pragul: Potrivit unui sondaj recent, 27,8% dintre votanți vor susține partidul de guvernământ HDZ (PPE) în alegerile europene. Opoziția socialistă atr urma să ia 11% din voturi, populiștii de la Scutul Uman - 10,6%, iar naționaliștii din Most - 6,4%. (Željko Trkanjec, EURACTIV.hr)

SARAJEVO

Verdictul în cazul lui Karadžić accentuează divizarea: Tribunalul de la Haga a decis să crească pedeapsa pentru genocid la închisoare pe viață pentru Radovan Karadžić, un lider al sârbilor în războiul din 1992-1995. Reacțiile din Bosnia-Herțegovina nu au întârziat. În timp ce Milorad Dodik, reprezentnatul sârb în președinția tripartită a statului, a spus că decizia este „cinică și arogantă”, adăugând că „reconcilierea este aproape imposibilă”, omologul său bosniac, Šefik Džaferović, a spus doar că „este un crimila de război care a primit pedeapsa ce i se cuvenea”. (Željko Trkanjec, EURACTIV.hr)

BELGRAD

Fericiți cei din Kosovo: Cetățenii din Kosovo sunt cei mai fericiți din Balcanii de Vest, potrivit unui studiu al ONU, și pe locul 46 din lume. În clasamentul fericirii, cetățenii din Serbia sunt pe locul 70, Muntenegru e pe 73, Bosnia-Herțegovina e pe 78, Macedonia de Nord pe 84 și Albania s-a clasat pe poziția 107. (Julija Simić, Beta-EURACTIV.rs)