"Europa este viitorul nostru comun", intenționează să declare cei 27 de lideri ai Uniunii Europene la Roma, săptămâna viitoare, în ciuda celui mai grav "blowback" al său vreodată - Brexit, scrie Reuters, în exclusivitate.

Un draft de o pagină și jumătate, ajuns la agenția Reuters, înaintea reuniunii de la Roma, unde se vor marca cei 60 de ani de existență ai blocului european și intitulat "Declarația de la Roma", este un efort al celor 27 de state membre rămase de a consemna un curs pentru viitorul lor după plecarea Marii Britaniii din 2019.

"Suntem hotărâți să facem UE mai puternică și mai rezistentă, printr-o și mai mare unitate și solidaritate între noi. Unitatea este în același timp o necesitate, dar și alegerea noastră liberă", se spune în document.

"Individual, am fi marginalizați de dinamica de la nivel mondial. Stând împreună este cea mai bună șansă de a le influența și de a ne apăra interesele și valorile noastre comune... Uniunea noastră este nedivizată și indivizibilă."

Proiectul, din data de 16 martie și pregătit de către președintele Consiliului European Donald Tusk, va fi dezbătut între statele UE săptămâna viitoare. Până atunci, se pot schimba înainte de a fi în cele din urmă adoptat la Roma, sâmbăta viitoare, subliniază Reuters.

"În următorii 10 ani ne dorim o Uniune sigură și securizată, prosperă și durabilă, cu o dimensiune socială sporită, precum și cu voința și capacitatea de a juca un rol-cheie în lumea globală", se mai arată în document.

Acesta promite mai multă cooperarea în domeniul securității între statele UE și instituțiile lor de apărare, o gestionare eficientă a imigrației și frontiere externe mai strânse.

De asemenea, promite să promoveze comerțul mondial, în ciuda criticilor făcute de noul președinte al SUA, Donald Trump legate de acordurilor internaționale, pentru a dezvolta piața unică a blocului și a promova locurile de muncă și inovația.

"Europa este viitorul nostru comun", arată ultima teză a declarației, care este o repetare exactă a liniei finale a textului UE semnat la Berlin, în 2007, pentru a marca 50 de ani de bloc comunitar.

Uniunea Europeană cu mai multe viteze


Proiectul lui Tusk este foarte slab axat pe ideea unei Europe cu mai multe viteze sau care să permită țărilor care doresc să promoveze legături mai strânse în zonele în care pot cădea de acord, lăsându-le, în același timp, pe cele reticente în urmă.

Tusk a avertizat împotriva unei astfel de scenariu, dar el a fost din ce în ce susținut de Germania și de executivul blocului din Bruxelles.

Cei care cred în Europa cu mai multe viteze cred că aceasta este singura cale pentru ca UE să prevină ca un val de euroscepticism, naționalism și populism să acapareze blocul.

"Vom acționa împreună ori de câte ori este posibil, dar în ritmuri și intensități diferinte în cazuri în care este necesar... lăsând ușa deschisă pentru cei care doresc să se alăture mai târziu", este singura referire din text la Europa cu mai multe viteze.

O altă problemă delicată este extinderea, o anatemă pentru unele state membre.

Unii spun că nu trebuie să fie închise ușile, din moment ce UE promovează democrația și stabilitatea în țările vecine.

"Ne dorim o Uniune care rămâne deschisă țărilor europene care împărtășesc pe deplin valorile noastre", spune textul.

Alte puncte dificile includ conceptul de promovare a unei "Europe mai sociale", unde ideea este de a lupta împotriva discriminării și de a asigura șanse egale în educație și locuri de muncă.

Proiectul cere "O Europă socială: o Uniune care să promoveze progresul economic și social, precum și coeziunea și convergența, ținând seama de varietatea modelelor sociale și rolul-cheie al partenerilor sociali...".

Statele estice se tem că muncitorii ieftini pot pierde dacă Occidentul mai bogat se folosește de acel scop pentru a cere un tratament egal pentru lucrătorii locali și migranți în piețele lor, mai scrie Reuters.