În sfârșit, un comisar european are ceva de zis în scandalul înțelegerilor fiscale dintre state și concerne. Problema e însă că două concerne sunt doar vârful aisbergului, iar responsabilii statali nu sunt trași la răspundere.

Ce s-a întâmplat?

Pe scurt, în contextul scandalului LuxLeaks, comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, a decretat că înțelegerile dintre Luxemburg și Olanda, pe de-o parte, și concernele Starbucks și Fiat, pe de altă parte, reprezintă ajutoare ilegale de stat. Firmele beneficiau de un mecanism de reducere artificială a câștigurilor contabile și, drept urmare, plăteau mai puține impozite.

Momentul e magnific. În sfârșit, Comisia Europeană s-a trezit din somnul de Albă ca Zăpada și a marcat un moment de turnură în acest scandal. Dar cu două concerne nu se face primăvară. Din ancheta unei comisii a Parlamentului European știm că există 350 de companii care, prin intermediul firmei de consultanță Pricewaterhouse Coopers, au semnat acorduri fiscale numai cu guvernul luxemburghez.

Ce se întâmplă mai departe?

Comisia Europeană a ordonat Starbucks și Fiat să plătească diferența de impozite către bugetele păgubite. Numai că aceste bugete sunt păstorite de niște guverne care sunt cel puțin la fel de responsabile de aceste pagube precum sunt companiile.

Așadar, pedepsite în această ecuație sunt numai firmele, dar guvernele nu. De fapt și de drept, păgubiții sunt contribuabilii din statele respective. De aceea, ar fi corect ca banii recuperați să fie vărsați într-un fond de investiții sau într-un buget din care să beneficieze adevărații perdanți ai acestei afaceri.

De ce avem șefi ipocriți?

Pentru că în perioada în care Luxemburgul semna sute sau mii de astfel de acorduri fiscale cu mari companii, Jean-Claude Juncker, actual președinte al Comisiei Europene, era ministru de finanțe și, apoi, premier al acestei țări. Să ne înțelegem, scandalul LuxLeaks nu e unul nou, numai că Juncker refuză să facă lumină în acest dosar.

Pentru că, după anunțul Comisiei Europene, guvernele din Luxemburg și Olanda au anunțat că vor ataca decizia în justiție. Ipocrizia e la cote maxime mai ales din partea ministrului olandez de finanțe, Jeroen Dijsselbloem, care, în calitate de șef al zonei Euro era apostolul corectitudinii fiscale în negocierile cu Grecia.

Și pentru că președinția prin rotație a Uniunii Europene e asigurată de un luxemburghez, anume de ministrul de externe al acestui stat. Jean Asselborn prezenta în vară, atunci când prelua președinția Consiliului, un proiect care „pune cetățeanul în centrul ideii europene”.