Potrivit unui raport publicat recent de Europol, peste 90% dintre migranți au ajuns anul trecut în Europa prin intermediul traficanților, ale căror venituri s-au ridicat la sume cuprinse între 3 și 6 miliarde de euro.

Lipsa unor măsuri eficiente de stopare a acestui fenomen ar conduce chiar și la triplarea sumelor ilicite, atenționează experții din cadrul agenției europene de poliție, Europol.

Aproximativ 40,000 de suspecți de trafic de persoane sunt în prezent identificați în bazele de date ale Europol. Dintre aceștia, 12,500 au fost identificați doar în cursul anului trecut. Originea traficanților diferă, numărând peste 100 de naționalități, printre care: bulgari, ungari, irakieni, pakistanezi, polonezi, români, serbi, sirieni, suedezi sau turci.   

Comparativ cu 2015, în primele șapte săptămâni ale anului 2016, 55% din totalul celor 84,000 de migranții ilegali sosiți în Uniunea Europeană erau femei și minori (creștere de 34% în ultimele 12 luni).Tot anul trecut, 85,482 minori neînsoțiți au cerut azil în Uniunea Europeană, potrivit estimărilor UNHCR.

Raportul Europol susține că există la nivel global o rețea impresionantă care se întinde din Orientul Mijlociu și Africa și care ajunge în Germania. Așadar, au fost identificate peste 230 de zone care favorizează traficul de migranți, atât în cadrul statelor membre, cât și în afara acestora:

  • non-UE: Amman, Alger, Beirut, Benghazi, Cairo, Casablanca, Istanbul, Izmir, Misrata, Oran și Tripoli;
  • UE: Atena, Berlin, Budapesta, Calais, Copenhaga, Frankfurt, Hamburg, Londra, Madrid, Milano, Munchen, Paris, Roma, Stockholm, Tornio, Salonic, Viena, Varșovia.

 

Sursă foto: Raportul Migrant smuggling in the EU, Europol, 2016

În aceste condiții, Europolul a inaugurat ieri (22 februarie) un nou Centru de luptă împotriva traficului de migranți (European Migrant Smuggling Centre - EMSC).

„Cercetările Europol indică faptul că, în cazurile a peste 90% dintre migranții care ajung în Europa, călătoria este facilitată de o organizație infracțională”

 precizează Rob Wainwright, directorul instituției.

Scopul noului centru constă în încurajarea cooperării între statele membre și destructurarea rețelelor de crimă organizată, care joacă un rol important în traficul de migranți, după cum atenționează și comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos:

„Lupta împotriva traficului de migranți este una dintre principalele priorități ale UE în scopul combaterii crizei refugiaților”, a subliniat acesta. 

Surse:  Agerpres.ro, Europol.europa.eu