Viktor Orban le-a scris liderilor europeni conservatori care au cerut expulzarea Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria, din Partidul Popular European (PPE), cerându-și scuze pentru limbajul ofensator, dar menținându-și pozițiile politice.

Conform unei copii a unei scrisori obținute joi de Reuters, Orban i-a cerut liderului Partidului Creștin-Democrat Flamand (CD&V) din Belgia, Wouter Beke, să își reconsidere propunerea de expulzare a Fidesz, transmite Agerpres.

Un purtător de cuvânt al guvernului a spus că scrisori similare au fost trimise tuturor celor 12 partide membre ale PPE care s-au alăturat propunerii.

Totuși, Orban a atras atenția că nu își va schimba poziția privind migrația, „protecția culturii creștine” și viitorul Europei. „Nu consider că este rezonabil ca dezacordurile privind migrația să fie rezolvate prin expulzarea unui partid din PPE”, a mai precizat premierul ungar în scrisoarea sa.

După întâlnirea pe care a avut-o marți la Budapesta cu Orban, Manfred Weber, candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, a spus că problemele din cauza cărora formațiunea ungară de guvernământ Fidesz ar putea fi exclusă din Partidul Popular European nu s-au rezolvat.

Weber a apreciat dialogul cu Orban drept „constructiv”, dar a adăugat că Fidesz mai trebuie să dovedească membrilor PPE că respectă valorile fundamentale ale formațiunii conservatoare. Politicianul german a cerut Fidesz să renunțe imediat la pozițiile anti-europene, să acorde din nou sprijin Universității Centrale Europene finanțate de magnatul american de origine ungară George Soros și să ceară scuze PPE.

În actuala campanie pentru alegerile europarlamentare din mai, Fidesz l-a atacat pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prin mesaje pe care Weber le-a calificat săptămâna trecută drept „știri false”.

Unii membri ai PPE au cerut deja excluderea Fidesz, iar vineri Orban nu respinsese posibilitatea retragerii partidului său din grupul popularilor europeni.

PMP a anunțat că va vota pentru excluderea Fidesz, în timp ce UDMR va vota împotrivă. PNL, cel mai mare partid din România membru al PPE, încă nu și-a anunțat poziția.