Cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, Emmanuel Macron, și președintele rus, Vladimir Putin, se vor întâlni pe 27 octombrie, la Istanbul, la invitația liderului turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre conflictul sirian.

Anunțul a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al președintelui turc, Ibrahim Kalin, potrivit agenției de presă Anadolu, preluată de Bild.de.

La reuniune se va discuta despre situația din provincia siriană Idlib și despre negocierile privind soluționarea conflictului din Siria.

Idlib, în nord-vestul Siriei la granița cu Turcia, este ultima mare provincie aflată sub controlul opozanților președintelui Bashar al-Assad. În provincie trăiesc circa trei milioane de oameni.

Președinții Putin și Erdogan s-au întâlnit luna trecută în stațiunea rusă Soci și au decis crearea de-a lungul liniei de contact a unei zone demilitarizate, începând cu 15 octombrie.