Președintele francez Emmanuel Macron, aflat duminică la Berlin, a cerut Germaniei să deschidă împreună cu Franța o "nouă etapă" în construcția europeană pentru a împiedica lumea să "alunece în haos" și pentru a garanta pacea, relatează AFP.

"Europa și, în cadrul ei, cuplul franco-german, au obligația de a nu lăsa lumea să alunece în haos și de a o însoți pe drumul către pace" și, pentru aceasta, "Europa trebuie să fie mai puternică, mai suverană", a declarat șeful statului francez într-un discurs pronunțat în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Lumea noastră este la răscruce de drumuri", a adăugat el, avertizând împotriva riscului ca "naționalismul fără memorie" și "fanatismul fără repere" să preia controlul.

"De aceea, această nouă responsabilitate franco-germană trebuie să ofere Europei instrumentele suveranității sale", a declarat președintele francez, menționând necesitatea construirii unei politici comune de apărare și a unei politici migratorii cu un sistem de azil armonizat.

"Această nouă etapă ne provoacă teamă, pentru că fiecare trebuie să împartă capacitatea sa de decizie, politica sa externă, de migrație și de dezvoltare, o parte din bugetul său și chiar resursele fiscale", a adăugat Macron, subliniind necesitatea de a face euro "o monedă internațională ce dispune de un buget".

Mai înainte, președintele francez a participat la evenimentul "Youth for Peace - 100 Years after World War I, 100 Ideas for Peace" unde le-a cerut tinerilor să lupte pentru o Europă pașnică și deschisă, relatează dpa.

"Ne aflăm într-un punct foarte important al istoriei", a spus Macron în timpul evenimentului organizat în capitala germană la care au participat tineri din întreaga lume."O generație tânără poate construi viitorul numai dacă știe trecutul. Creați o Europă deschisă, ambițioasă", le-a spus Macron celor prezenți.

18 noiembrie este o zi națională de doliu în Germania în semn de solidaritate cu rudele celor uciși în Primul Război Mondial și de amintire a tuturor victimelor războiului.