Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, a declarat vineri, referitor la Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), că nu își dorește ca "Europa să redevină un câmp de luptă".

"Pentru noi, ca UE, este foarte important să se respecte Tratatul INF și astfel să fie respectat cadrul acestuia. Nu ne dorim ca Europa să redevină un câmp de luptă, un loc în care alte mari puteri se confruntă. Asta ține de istorie, de trecut, și Tratatul INF a contribuit la depășirea acestei situații și UE însăși a contribuit la depășirea situațiilor conflictuale din trecut, la care nu vrem să revenim", a declarat Federica Mogherini, întrebată care este poziția UE după ce SUA ar urma să anunțe părăsirea Tratatului.

De asemenea, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a precizat faptul că Rusia, membră a Tratatului INF, dezvoltă arme nucleare, iar asta reprezintă o problemă.

"UE și membrii săi nu sunt implicați în acest Tratat. Este evident că suntem cu toții interesați să funcționeze, pentru a reduce riscul de utilizare a armelor nucleare, dar cheia aici este respectare deplină a dispozițiilor Tratatului de către părți. O problemă este legată direct de dezvoltarea acestor arme (nucleare - n.r.) de către Federația Rusă, ceea ce contravine dispozițiilor Tratatului. Vrem să vedem cum va evolua această situație și părțile să își respecte angajamentele asumate", a explicat Teodor Meleșcanu.

+++

Rusia a avertizat vineri SUA împotriva retragerii 'extrem de iresponsabile' din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), în ajunul expirării, la 2 februarie, a ultimatumului dat Moscovei de către Washington, informează AFP, citată de Agerpres.

Secretarul de stat american Mike Pompeo urmează să se exprime vineri asupra viitorului acestui important tratat de dezarmare, semnat la sfârșitul Războiului Rece, în condițiile în care cele două puteri se acuză reciproc de încălcarea pactului, din care SUA amenință să se retragă.

"Noi considerăm că acest tratat este necesar. El este în interesul securității noastre, al securității europene. Ar fi extrem de iresponsabil să-l subminăm prin acțiuni unilaterale", a avertizat ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, potrivit declarațiilor sale difuzate de televiziunea publică rusă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a indicat, la rândul său, că Rusia așteaptă să primească vineri o 'notificare din partea SUA' privind soarta Tratatului INF.

"Reticența americanilor de a ne auzi argumentele și de a purta negocieri pe fond cu Rusia pare să indice că decizia de a rupe tratatul a fost luată demult la Washington", a spus Peskov, adăugând că "este foarte probabil ca această decizie să înceapă să fie pusă în aplicare în următoarele zile".

SUA reproșează Rusiei, în special, dezvoltarea rachetei 9M729, capabilă să transporte o ogivă nucleară și care, potrivit Washingtonului și NATO, are o rază de acțiune de peste 500 km și, prin urmare, încalcă acordul.

Washingtonul a dat Moscovei termen de 60 de zile, care expiră la 2 februarie, pentru a distruge această rachetă într-o manieră verificabilă, în condițiile în care Rusia insistă că racheta sa are o rază de maximum "480 km".