Mai multe state europene au promis că vor mobiliza de urgență sume de bani pentru a combate criza refugiaților. Realitatea arată că fondurile promise nu s-au concretizat în transferuri reale. Surse din CE afirmă că ținta a fost ratată cu foarte mult.

Calcule efectuate de cotidianul german Die Welt arată că statele membre ale UE promiseseră 1,8 miliarde de euro pentru crearea unui fond de urgență de combatere a cauzelor migrației masive din Africa. În acest fond se găsesc în prezent 24,3 milioane euro, din care 8,9 milioane vin de la statele non-UE Norvegia și Elveția.

Germania, Franța, Marea Britanie și Austria nu au dat niciun cent pentru acest fond.

Surse din Comisia Europeană afirmă că în cazul fondului de urgență pentru Siria și a finanțării programului ONU pentru alimente, situația este identică. „Marile promisiuni nu au fost urmate de fapte”, citează Die Welt sursele executive europene.

Din partea CE au fost date, până în prezent, 2,8 miliarde de euro. În declarația comună a șefilor de state și guverne, semnată în septembrie cu ocazia summitului special pentru migrație, se arată că statele membre se angajează să pună la dispoziție sume similare și că vor lucra cu celeritate pentru rezolvarea acestei crize.

Mai mult, se pare că statele membre blochează și relocarea refugiaților din Italia și Grecia prin mijloace mai puțin convenționale. Susținerea construirii așa numitelor „hot spots”, adică centre de înregistrare comune pentru întreaga UE, este minimă, dacă nu inexistentă.

Centrele de înregistrare ar trebui să funcționeze cu specialiști trimiși din statele membre, dar majoritatea refuză încă detașarea. Iar fără centre funcționale, nu se poate pune în aplicare mecanismul de relocare a 160.000 de refugiați din Grecia și Italia.

Înaltul Comisariat ONU pentru refugiați afirmă că printre principalele cauze ale numărului crescut de refugiați care vor să ajungă în Europa se numără reducerea fondurilor UE pentru taberele din Iordania, Turcia și Liban.