În fiecare zi luăm pulsul Europei prin intermediul redacțiilor regionale EURACTIV.

Alegerea Zuzanei Čaputová drept primul președinte femeie al Slovaciei a fost primită cu răceală în celelalte țări din grupul de la Visegrad - Ungaria, Polonia și Cehia. Cele trei state au o atitudine mai degrabă sceptică față de politicile europene în ultima perioadă, iar alegerea unei liberale cu viziuni clare pro-UE ar putea zgudui blocul central-european.

Impactul asupra dezbaterii din Slovacia: Analiștii sugerează că cel mai important impact al alegerii lui Čaputová ar fi în discuțiile politice din Slovacia. Succesul ei ar putea ajuta noile forțe politice să lupte mai bine cu socialiștii de la SMER, care au dominat spectrul politic din ultimul deceniu, dar care se confruntă acum cu scandaluri de corupție, precum și cu implicarea unor apropiați ai partidului în asasinarea jurnalistului Jan Kuciak și a Martinei Kusnirova, logodnica acestuia.

Alegerile generale sunt programate pentru martie 2020, iar partidele extremiste se bucură de un sprijin puternic. „Čaputová are șansa de a convinge votantul anti-sistem că este o alternativă viabilă la actualul sistem politic corupt. Dacă reușește, Slovacia ar putea deveni un far al democrației pentru întreaga regiune (a grupului de la Visegrad)”, scrie jurnalistul Arpad Soltesz pe vsquare.org.

Întâlnire stânjenitoare la Praga: Președintele ceh Miloš Zeman a felicitat-o pe Zuzana Čaputová și a invitat-o să facă prima vizită oficială la palatul prezidențial din Praga, deși l-a susținut deschis pe contracandidatul ei Maroš Šefčovič, cu care s-a și întâlnit între cele două tururi de scrutin.

Felicitări întârziate: Guvernul polonez a felicitat-o pe Čaputová la două zile după alegeri. Un jurnalist ceh a spus televiziunii de stat poloneze că reacția întârziată ar putea fi explicată de faptul că noul președinte al Slovaciei este o „feministă liberală”.

Ryszard Czarnecki, un eurodeputat al partidului conservator de guvernământ PiS (ECR), și-a exprimat regretul că fostul președinte Andrei Kiska, „un conservator și foarte pro-Polonia”, nu a încercat să fie reales. „Ar trebui să respectăm alegerea poporului slovac [Čaputová] care are vederi opuse lui Kiska”.

Ungaria - „un federalist al lui Soros”: În Budapesta, discursul guvernului continuă pe linia diviziunii UE între cei care care se opun migrației și vor să păstreze suveranitatea națională și cei care vor transformarea în Statele Unite ale Europei. Media pro-guvernamentală a prezentat-o pe Čaputová drept un politician pe linia lui Soros, pro-migrație, fără a menționa că inclusiv minoritatea maghiară din Slovacia a votat pentru avocata liberală, în timp ce presa de opoziție a perceput victoria ei drept raza de soare a luptei împotriva populismului în regiune. (Zuzana Gabrizova / EURACTIV.sk, Ondřej Plevák / EURACTIV.cz, Karolina Zbytniewska / EURACTIV.pl)

PARIS

Memorialul Rwandei: Spre deosebire de Jean-Claude Juncker, Emmanuel Macron nu a participat la ceremoniile de la Kigali care au marcat comemorarea a 25 de ani de la genocidul din Rwanda, dar  a solicitat ca 7 aprilie să devină o comemorare oficială în Franța. Genocidul, care a cauzat moartea a 800.000-1.000.000 de oameni, este o chestiune sensibilă în Franța, deoarece țara a fost acuzată că a fost aliata forțelor Hutu, care sunt considerate vinovate de majoritatea crimelor. Macron a anunțat și că a numit o comisie de experți să evalueze rolul Franței în genocidul din Rwanda, care a avut loc în perioada președinției lui Francois Mitterrand. 

En Marche conduce în sondaje: La République en Marche, partidul lui Macron, conduce într-un nou sondaj publicat duminică, cu 23%, urmat la mică distanță de Frontul Național al lui Marine Le Pen, care ar lua 20% dacă „vestele galbene” vor veni cu o listă de candidați sau 21% în lipsa acesteia. Republicanii, partidul de centru-dreapta rămân pe locul trei, cu 12%, iar partidul de stânga La France Insoumise este creditat cu 8,5% din intențiile de vot. Partidul ecologist EELV ar obține 8%, potrivit sondajului, iar lista deschisă de Raphaël Glucksmann și susținută de socialiști poate conta pe 5,5% din voturi. (EURACTIV.fr)

BERLIN

Obama în vizită: Fostul președinte american Barack Obama s-a întâlnit sâmbătă cu Angela Merkel pentru a discuta despre lupta împotriva schimbărilor climatice. Obama a avut și întâlniri cu studenți, în cursul cărora i-a îndemnat să voteze partide cu platforme care susțin politici de mediu.

Proteste împotriva locuințelor scumpe: Mii de oameni au protestat în întreaga Germanie împotriva chiriilor în creștere. Chiriile, în special cele din Berlin, s-au dublat în ultimul deceniu, pe fondul dezvoltării economice care a dus la o rată a angajărilor fără precedent, ce continuă să atragă noi muncitori. (Claire Stam, EURACTIV.de)

LONDRA

Marea Britanie scoate UE de pe pașapoarte: Ministrul de interne Sajid Javid a descris eliminarea textului „Uniunea Europeană” de pe pașapoartele emise de Marea Britanie drept o decizie „rezonabilă și eficientă”, în pofida faptului că țara nu a ieșit încă din UE. Ce-i drept, noile pașapoarte sunt emise începând cu 30 martie, dată la care Regatul Unit ar fi trebuit să nu mai fie parte a Uniunii. (Samuel Stolton, EURACTIV.com)

MADRID

Evitați un „hard Brexit”: Într-un interviu acordat El Confidencial, premierul Pedro Sánchez a evidențiat că un Brexit dezordonat trebuie evitat. Deși un Brexit fără acord nu este exclus, surse diplomatice susțin că o amânare mai lungă a ieșirii Marii Britanii din UE nu ar trebui să fie o problemă, dar depinde de condiții, iar Spania nu vrea nici un Brexit dezordonat, dar nici să ofere un cec în alb guvernului britanic, au mai spus sursele citate. (Beatriz Rios, EURACTIV.com)

ROMA

Extrema dreaptă se adună la Milano: Matteo Salvini continuă eforturile de a construi o alianță a forțelor naționaliste înainte de alegerile europene cu o întrunire programată pentru luni, la Milano. Alternativa pentru Germania (AfD), Partidul Popular Danez și Partidul Finlandezilor și-au confirmat participarea, dar Frontul Național al lui Le Pen lipsește. (AFP)

Clase goale: Pe fondul declinului populației, sălile de clasă vor primi cu 70.000 mai puțini elevi anul viitor. Pe lângă impactul social, sindicaliștii din educație se tem și de o potențială reducere a numărului de angajați din școli. (Gerardo Fortuna, EURACTIV.com)

ATENA

Tsipras își lansează o nouă coaliție: Premierul grec Alexis Tsipras a lansat sâmbătă noua Coaliție Progresistă în pregătirea alegerilor europene și naționale. În încercarea de a câștiga teren pe zona de centru stânga, Tsipras a format o nouă alianță cu politicieni cu trecut socialist și a amintit că stânga a rezistat atunci când forțele de dreapta europene forțau un Grexit.

Eșecul privatizării: Licitația pentru vânzarea pachetului majoritar al companiei petroliere HELPE, o condiție a ajutorului financiar primit de Grecia, a eșuat din cauza lipsei ofertelor. Acum, guvernul trebuie să prezinte un nou plan, deoarece privatizarea ar trebui încheiată în acest an. (Theodore Karaoulanis, EURACTIV.gr)

NICOSIA

Noi discuții pentru reunificare: Trimisul Națiunilor Unite Jane Holl Lute a avut o nouă serie de consultări cu liderii grecilor și turcilor în vederea reluării negocierilor de pace pentru reunificarea Ciprului. Este cea de-a patra vizită a lui Lute în Cipru de la colapsul negocierilor în 2017. (Theodore Karaoulanis, EURACTIV.gr)

BUCUREȘTI

Care e urgența? Într-un mesaj postat pe Facebook și șters ulterior, ministrul justiției Tudorel Toader scrie că o ordonanță de urgență nu poate fi adoptată în lipsa urgenței. Remarca a venit în urma declarației lui Liviu Dragnea, liderul partidului de guvernământ PSD, care a spus că guvernul ar trebui să înceteze „această discuție nesfârșită” privind ordonanța de urgență care modifică Codurile Penale și să lase Parlamentul să legifereze.

Dragnea este considerat unul dintre beneficiarii schimbărilor propuse, care sunt contestate de UE și de Comisia de la Veneția, din cauza condamnării cu suspendare pe care a primit-o pentru fraude la vot și a procesului în care este acuzat de fapte de corupție. (EURACTIV.ro)

SOFIA

Presiuni migraționiste: Bulgaria ar putea trimite alți 3.000 de soldați la frontiera cu Grecia pentru a face față presiunii imigranților care au înființat o tabără lângă Salonic și se bănuiește că vor încerca să treacă granița. (Dnevnik.bg)

LJUBLJANA

No Schengen: Austria va extinde controalele la granițele cu Ungaria și Slovenia până în noiembrie, potrivit ministrului de interne Herbert Kickl, pe fondul temerilor privind numărul mare de migranți și o posibilă revenire a teroriștilor din Irak și Siria. Totuși, autoritățile de la Ljubljana spun că numărul imigranților ilegali care au intrat în Austria din Slovenia este la nivelul minim istoric. (Željko Trkanjec, EURACTIV.hr)

ZAGREB

Lider al tinerilor, în alegerile europene: Karlo Ressler, vicepreședintele tinerilor populari și un apropiat al premierului Andrej Plenković, va conduce lista partidului de centru-dreapta HDZ (PPE) pentru europarlamentare. (Željko Trkanjec, EURACTIV.hr)

BELGRAD

Învățământ în limbile minorităților: Un raport al Consiliului Europei remarcă progresul făcut de Serbia în pregătirea profesorilor pentru predarea în limbile minorităților naționale, dar critică existența unor praguri relativ ridicare pentru înființarea claselor cu predare în limba maternă, precum și desființarea claselor de grădiniță în limba romani. (Beta-EURACTIV.rs)