Comisarul pentru Politici Regionale face o pledoarie, într-un editorial, pentru menținerea politicii de coeziune în noul exercițiu bugetar, înainte de primul draft al viitorului buget care va fi publicat săptămâna viitoare de Gunther Oettinger.

”O altă călătorie-maraton, de această dată în Malta, unde am reușit să mă întâlnesc cu mai mulți miniștri maltezi, să vizitez o serie de proiecte finanțate prin politica de coeziune și să particip la un dialog cu cetățenii. Și toate astea, în doar 24 de ore!

Prima parte a vizitei a fost, în esență, una politică. Având în vedere că în curând Comisia va prezenta o propunere pentru următorul cadru financiar multinanual, a fost important pentru mine să le explic miniștrilor maltezi (în special, Helenei Dalli, responsabilă cu afacerile europene, lui Aaron Farrugia, responsabil pentru fondurile europene și dialog social, și Justynei Caruana, ministrul regiunii Gozo) de ce cred că Malta și Europa au nevoie de o politică de coeziune puternică și după 2020.

Pe scurt, este cea mai importantă politică de investiții a Uniunii Europene pentru toate regiunile, dar e mai mult decât atât: da, toată lumea este de acord asupra dimensiunii sale economice majore (în perioada recentă, au fost create peste un milion de locuri de muncă strict prin intermediul politicii de coeziune, respectiv o treime din totalul acestora, iar asta în timpul celei mai grave crize economice ce a afectat Europa).

Însă are și o dimensiunea socială puternică; adesea spun că politica de coeziune ajunge acolo unde sectorul privat nu se aventurează, iar prin asta vreau să subliniez că finanțăm proiecte în regiuni mai sărace, fie în Malta, fie în alt stat membru, nu doar din motive economice, ci și pentru a reduce discrepanțele sociale, pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, datorită celor două dimensiuni menționate mai sus și pentru că este atât de vizibilă, politica de coeziune are o extraordinară dimensiune politică: ea reprezintă Europa în cele mai bune momente ale sale, o Europă în plină acțiune pe strada ta, în localitatea sau orașul tău.

 

Fondurile europene în Malta, imagine a rolului politicii de coeziune

Proiectele finanțate cu fonduri europene pe care le-am vizitat în Malta ar putea fi descrise ca fiind dovada concretă a afirmațiilor mele de mai sus.

De exemplu, proiectul de dezvoltare urbană durabilă, într-una dintre cele mai sărace zone din Valetta, cu rate ridicate de sărăcie și criminalitate. L-am vizitat împreună cu miniștrii Helena Dalli și Aaron Farrugia, dar și cu colegul meu, comisarul Karmenu Vella, ca să văd cum politica de coeziune ajută zonele urbane mai sărace să se refacă prin concentrarea pe educație, locuri de muncă și spații publice atractive.

De asemenea, am fost impresionată de proiectul de intersecție Marsa, chiar în apropierea capitalei Valletta. Acesta este un nod rutier aglomerat, tranzitat de circa 8.000 de vehicule pe oră, iar proiectul are ca scop atât fluidizarea traficului, cât și o mobilitate sporită a pietonilor și bicicliștilor; el include construcția unei parcări, pentru a încuraja oamenii să folosească transportul public, să meargă pe jos sau cu bicicleta, în loc să își folosească mașinile.

Apoi, Fortul St. Angelo, un sit care face parte din patrimoniul UNESCO și datează din epoca medievală, ce a fost restaurat cu fonduri europene. Ca rezultat, peste 80.000 de vizitatori i-au trecut pragul de la deschiderea sa, în noiembrie 2016, ceea ce a însemnat un impuls important pentru economia locală.

La final, parcul industrial Xewkija, de pe insula Gozo: cu sprijinul Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), parcul a devenit principala zonă industrială a insulei, găzduind companii IT&C, dar și din sectorul mobilei și alimentației. Parcul industrial promovează creșterea economică a insulei, dar și oportunități de locuri de muncă, prin diversificarea afacerilor.

Un proiect de dezvoltare urbană, unul de transport, altul în domeniul patrimoniului cultural și, ultimul din listă, un proiect de creare de locuri de muncă și de creștere economică: aproape toate culorile din "curcubeul politicii de coeziune" sunt reprezentate!

Dezbatere cu cetățenii privind Europa

După proiecte și politică, a urmat una dintre părțile mele preferate: dialogul cu cetățenii. Sunt o mare susținătoare a acestei inițiative a Comisiei Europene, care le permite cetățenilor să aibă schimburi directe de opinii cu comisarii europeni. Iar cel din insula malteză Gozo a fost pe măsura așteptărilor mele.

Eu și colegul meu, comisarul Karmenu Vella, am avut la dispoziție o oră pentru a răspunde la întrebări, unele dintre ele dificile, dar toate importante. De această dată, întrebările au fost centrate pe diferența de dezvoltare economică și socială dintre insula mai mare, Malta, și cea mică, Gozo.

Dialogul mi-a fost de mare folos, mai ales că în perioada următoare voi vorbi la o conferință axată pe insulele europene, la Bruxelles, dar și pentru că mi-a întărit convingerea că datele macroeconomice nu spun întreaga poveste: oriunde am merge, găsim zone cu discrepanțe sociale și economice”.

Editorialul comisarului Corina Crețu a fost publicat joi în Buletinul informativ al Reprezentanței Comisiei Europene la București.