România a alocat deja peste 80% din fondurile de asitență tehnică pentru proiectele finanțate prin fonduri structurale, dar rata de absorbție a fondurilor pentru investiții este încă redusă

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (AM POAT) a semnat până în prezent contracte de finanțare pentru 63 proiecte, în valoare totală eligibilă de peste 241,2 milioane de euro, rata de contractare ajungând astfel la 81%, a anunțat miercuri Ministerul Fondurilor Europene.

Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) are drept scop asigurarea capacității și instrumentelor necesare pentru o eficientă coordonare, gestionare și control a intervențiilor finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții în România, precum și o implementare eficientă, bine orientată și corectă a POAT, Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și a Programului Operațional Competitivitate (POC).

Potrivit ministrului fondurilor europene, Rovana Plumb, rata de absorbție pe fondurile de coeziune atinge un nivel puțin peste 19% în prezent. Pe fondurile care susțin politica de coeziune, în România au intrat 5,8 miliarde de euro, a precizat ministrul. În exercițiul financiar 2014-2020, România beneficiază de o alocare de 30,9 miliarde de euro pentru programele finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI).

AM POAT a transmis Autorității de Certificare și Plată (ACP), din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, 8 declarații de cheltuieli, în valoare totală de 78 milioane de euro, reprezentând 26% din alocarea POAT.

În prezent, având în vedere sumele rambursate României de către Comisia Europeană, aferente cheltuielilor declarate prin POAT, rata de absorbție este de 23,11%. AM POAT estimează rambursarea, în perioada imediat următoare, a încă de 59,5 milioane de euro, primite de România pentru POAT 2014-2020, mai spune Ministerul Fondurilor Europene.