Comisia Europeană a lansat o cerere specială de propuneri pentru a sprijini statele membre să primească refugiați din Ucraina și să elimine treptat dependența lor de combustibilii fosili din Rusia.
Comisia Europeană trebuie să ia măsuri urgente și să aplice imediat mecanismul de condiționalitate privind statul de drept prin trimiterea unei notificări scrise statelor membre în cauză,se arată într-o rezoluția adoptată joi de Parlamentul European.
CE a prezentat marți sprijinul oferit de UE persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina, precum și statelor membre care primesc refugiați. Eurodeputații au făcut și ei apel la ajutarea refugiaților și a statelor vecine Ucrainei.
Comisia Europeană a adoptat miercuri orientări privind regimul general de condiționalitate, care vizează protejarea bugetului UE împotriva încălcărilor principiilor statului de drept.
Planul Național Strategic a fost încărcat în sistemul electronic al Comisiei Europene, împreună cu toate documentele aferente, în data de 28 februarie 2022, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În urma hotărârii de miercuri a Curții de Justiție a UE în legătură cu mecanismul de condiționalitate privind statul de drept, eurodeputații solicită Comisiei să îl aplice și să protejeze valorile UE.
Planul Național Strategic (PNS) pentru perioada 2023-2027 va fi depus la Comisia Europeană până la finalul lunii februarie, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a respins miercuri recursul formulat de Polonia și Ungaria împotriva noului mecanism care permite UE să taie fondurile europene pentru țările membre care încalcă statul de drept.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 11 noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 13.768.743,57 lei, prin Programul Operațional Regional, coordonat de Ministerul dezvoltării.
În luna aprilie a anului în curs, Ministerul dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Cseke Attila.
Peste 1,9 miliarde de euro vor intra în contul statului român, reprezentând prefinanțarea din împrumutul acordat României, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce au fost atinse țintele și jaloanele din trimestrul IV 2021.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.