Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 și 2022.
Coridoarele de solidaritate create de UE pentru a facilita exporturile și importurile ucrainene și-au atins capacitatea maximă. Comisia Europeană și instituții financiare partenere anunță o nouă mobilizare de fonduri pentru aceste coridoare.
Primul program de cooperare transfrontalieră adoptat de Comisie, Interreg NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, va pune la dispoziție peste 66 milioane de euro pentru cooperarea transfrontalieră cu Ucraina.
Eurodeputata Corina Crețu spune că România se află în mare întârziere în atragerea fondurilor europene aferente exercițiului financiar 2021-2027 și a celor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, referindu-se la discuțiile de la Bruxelles, că nu mai e timp de renegociat PNRR, urmând să fie făcute doar ajustări.
Suma plătită, în valoare de 2,6 miliarde de euro (1,8 miliarde euro sub formă de granturi și 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi (fără prefinanțare), a fost posibilă prin îndeplinirea celor 14 obiective de etapă aferente tranșei.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru două noi Programe Regionale aferente perioadei de programare 2021-2027, Programul Regional Sud-Est și Programul Regional Nord-Est.
Poziția Parlamentului European privind Planul „REPowerEU” de reducere a dependenței energetice față de Federația Rusă a fost adoptată astăzi cu largă majoritate de Comisia pentru bugete și Comisia pentru afaceri economice și monetare ale PE.
A doua cerere de plată din PNRR, în valoare de 3,2 miliarde de euro, urmează să fie transmisă Comisiei Europene până la finalul acestei luni, spune premierul Nicolae Ciucă.
Comisia Europeană a aprobat Programul Regional Sud-Vest Oltenia pentru perioada de programare 2021-2027, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.