Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, avertizează autoritățile române cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare, potrivit Mediafax.

Informația a fost confirmată luni de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

***

Frans Timmermans precizează, într-o scrisoare transmisă autorităților române, că reprezentanții Comisiei Europene au fost nevoiți să revină în ultimele luni, la intervale frecvente, la chestiunea evoluțiilor privind statul de drept în România, transmite Mediafax, citând surse politice.

„În fiecare dintre aceste ocazii, Comisia a subliniat că anularea progreselor înregistrate în ultimii ani a continuat. Problemele pe care le-am identificat și recomandările emise pentru atenuarea acestor preocupări nu sunt abordate. (...) Din nefericire, evoluțiile recente din România au agravat și mai mult problemele existente privind respectarea statului de drept. (...) Amendamentele adoptate de Parlamentul României la 24 aprilie 2019 la Codul penal român, Codul de procedură penală și Legea specială privind corupția adaugă la aceste preocupări. Aceste prevederi riscă să creeze o situație de impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție, în timp ce, așa cum subliniază Comisia de la Veneția, România, ca și celelalte state, are obligația pozitivă de a se asigura că sistemul său penal este eficient în lupta împotriva formelor grave de infracțiuni”, se arată în scrisoarea transmisă de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Scrisoarea este adresată președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierului Viorica Dăncilă.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană va declanșa "Rule of law Framework", proces care va înlocui pentru un timp MCV, dacă țara noastră adoptă alți pași negativi în domeniul judiciar, precum promulgarea ultimelor modificări aduse codurilor penale.

„Având în vedere aceste preocupări majore și dacă îmbunătățirile necesare nu sunt făcute în timp scurt, ori dacă alți pași negativi sunt făcuți, precum promulgarea ultimelor modificări la codurile penale, Comisia va declanșa Rule of law Framework (Cadrul privind Statul de Drept) fără întârziere. Acest proces – care prevede un dialog pentru a corecta preocupările și a evita activarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene – va înlocui pentru un timp procesul MCV. Criteriile și recomandările relevante din MCV vor fi analizate în cadrul Rule of law Framework. Desigur, România rămâne obligată să respecte angajamentele asumate în momentul aderării, iar criteriile MCV rămân deschise până când acestea sunt îndeplinite pe deplin și într-un mod satisfăcător”, se mai arată în scrisoare.