Magistrații instanței supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată.

Decizia a fost pronunțată în ședința de miercuri, la care au avut acces părțile din dosar.După încheierea ședinței, soluția pronunțată de instanță a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar, care acuză „injustiție”, relatează Mediafax.

Procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” și au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.

Avocatul Adrian Georgescu, apărătorul lui Ion Iliescu, a depus la Secția de anchetare a magistraților o plângere privind modul în care a fost trimis în judecată dosarul Revoluției de către procurorii Parchetului General. După părerea lui, dosarul acesta ar putea avea aceeași soartă ca și cel al Mineriadei, adică să fie trimis de instanță înapoi la parchet.

Potrivit avocatului ar putea fi vorba despre abuz în serviciu.

„Nu vreau să dau 100%, dar 99%, da. Suntem în aceeși ipoteză (ca și dosarul Revoluției să fie trimis înapoi la parchet, precum cel al Mineriadei, n.r.). E adevărat că luând modelul și văzând lipsurile care au fost semnalate în dosarul Mineriadei, în cel al Revoluției, procurorii au încercat să vină cu un dosar de urmărire penală mai bun calitativ. Numai că, după cum ați observat, din cauza grabei, au uitat că mai aveau în derulare la momentul dării actului de sesizare acte de urmărire penală. Să vedem cum se va rezolva chestiunea. Am sesizat secția cu privire la modul în care a fost întocmit acel rechizitoriu”, a spus avocatul.

În dosar au fost introduse drept părți responsabile civilmente mai multe instituții ale statului, precum Ministerul Finanțelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.