Primarul Capitalei a ajuns la ora 11 la Parchetul General, acolo unde a fost citată de procurori pentru a da declarații în calitate de martor.

UPDATE Gabriela Firea a ieșit după aproape 4 ore din sediul Parchetului General.

„Am răspuns tuturor întrebărilor, am lăsat documente. Pot să vă spun la modul general că a fost vorba despre elemente ce intră în atribuțiile primarului, primarilor generali, dacă a fost un organizator care și-a asumat organizarea legală. Noi nu avem atribuții militare, să cunoaștem secrete de serviciu ale structurilor abilitate să restabiliească ordinea publică. Și nici nu putem să coordonăm. Deci nici nu puteam să fiu întrebată. Doar despre informațiile pe care le aveam înainte de miting și în timpul acestuia, doar despre modificarea unor trasee RATB”.

„Dacă a fost justificată, nu pot eu să mă pronunț”.

„Cred că s-a încercat ca prefectul să fie scos țap ispășitor, dar ancheta va releva că nu e așa. Nu avea cum să aibă acces doamna prefect la ordine militare și secrete de serviciu. Nici nu are certificat ORNIS, prin urmare nu a făcut altceva decât să contrasemneze acel ordin, la cererea Jandarmeriei”.

„Eu nu sunt în tabăra care critică PSD, sunt printre cei care au luciditate în partid. Nu acceptăm manipulări. Dacă asta înseamnă că sunt de partea cealaltă, e și acesta un punct de vedere”.

„Poate nu este nimic întâmplător. Tot mai multă lume spune că a fost totul premeditat de două săptămâni. Mă bazez și pe experiența mea de fost jurnalist, fost senator și actual primar general”.

„Piața Vitoriei, fiind perimetru din fața Guvernului, trebuia să fie securizată de SPP, dar pentru că Guvernul a renunțat la SPP și că lucrează cu Jandarmeria, atunci Jandarmeria trebuia să asigure securitatea. Deci nu e o problemă administrativă”.

„Sub nicio formă nu voi candida la prezidențiale. Am fost boicotată din prima zi la Primăria Capitalei, dar vreau să-mi duc la bun sfârșit proiectele. Voi organiza o conferință de presă în acest sens”.

„Nu mai trebuie să acceptăm manipulare. Ba că am fost racolată de opoziție, ba de Iohannis, nu putem continua așa. Adevărul va învinge, chiar dacă îmi este greu. Dar după furtună răsare și soarele”.

„Pe mkine nu mă impresionează acele minciuni date prin site-uri, cunosc aceste tactici, în fiecare zi mă aștept să înceteze, să se pună capăt acestor atacuri. În subteran se duc lupte nu tocmai curate. Acesta este un mesaj pentru Dragnea”.

***** Textul inițial

La intrarea în sediul parchetului, Gabriela Firea a spus că va face declarații în fața procurorilor și că are argumente pentru ceea ce va spune anchetatorilor.

Tot marți, la Parchetul General a ajuns dimineață și prefectul Speranța Cliseru, care spune, însă, că nu a fost chemată în același dosar, fără a detalia despre ce este vorba.

De precizat că tot marți, la ora 14:30, va fi prezentă la Senat, la Comisia pentru Apărare, și ministrul de Interne, Carmen Dan, aflată în conflict deschis cu primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Carmen Dan a spus luni că va prezenta senatorilor raportul secret despre evenimentele din 10 august. Tot Carmen Dan a promis și deputaților din Comisia de Apărare acest raport, dar acesta nu a mai ajuns la Camera Deputaților.

Cel puțin 770 de plângeri penale au fost depuse până luni la Parchetul General împotriba abuzurilor Jandarmeriei. De cealaltă parte, cel puțin 15 jandarmi au depus la rândul lor plângeri penale împotriva protestatarilor care i-ar fi agresat.