Bărbatul care conducea autoturismul înmatriculat în Suedia cu numere personalizate conținând injurii la adresa PSD nu a săvârșit niciun fel de abatere de la legislația românească, susține Cosmin Andreica, lider sindical al polițiștilor europeni.

„În lipsa unor prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, acel cetățean nu a săvârșit niciun fel de abatere de la legislația românească. Nu ne dorim ca instituția Poliției Române să fie folosită ca și ustensilă politică pentru că nu le convine unor oameni o înșiruire de litere pe o plăcuță cu numere de înmatriculare”, a declarat Cosmin Andreica, lider sindical EUROPOL, Sindicatul Polițiștilor Europeni, la Digi24.

Polițiștii de la Rutieră i-au întocmit dosar penal lui Răzvan Ștefănesscu, șoferul care avea numere de înmatriculare personalizate pe mașina sa, înregistrată în Suedia. Polițiștii îl acuză de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”, bazându-se pe Convenția de la Viena.

Polițiștii spun că în respectiva convenție, ratificată de România în 1980, este specificat că numerele de înmatriculare trebuie să fie alcătuit din cifre sau cifre și litere. Polițtiștii pare că nu au luat în calcul amendamentul Belgiei, intrat în vvigoare în 2017, prin care se precizează că numerele de înmatriculare pot fi alcătuite și doar din litere.