Ministrul Justiției dă de înțeles că urmează schimbarea procurorului general Augustin Lazăr, despre care spune că „a avut poziții care nu au fost pe frecvența legii în vigoare, nu pe frecvența mea”. Toader și Lazăr au fost des în contradicție.

„Cu domnul Lazăr mă cunosc de multă vreme, dinainte să fie procuror general și eu ministru al Justiției. E adevărat că în epoca aceea colaboram pe linie academică, astăzi sau de când este procuror general și eu ministru colaborăm instituțional, în cadrul autorității judiciare. Colaborăm instituțional. Sigur că de-a lungul timpului, cred că a trecut un an și ceva, a avut poziții care nu au fost pe frecvența legii în vigoare, nu pe frecvența mea (...)”, a declarat Tudorel Toader la DCNews.

Ministrul Justiției mai acuză și că Augustin Lazăr ar fi avut „partipriuri”.

„Când spunea, spre exemplu, la CSM, a acreditat ideea faptului că evaluarea pe care am făcut-o eu, în baza căreia am declanșat procedura de revocare (a Laurei Codruța Kovesi, n.r.), ar fi nelegală pentru că un regulament al CSM prevede o altă metodologie. Or, eu i-am răspuns atunci: regulamentul CSM nu poate să modifice prevederea legii. Dacă legea stabilește criterii, competențe, proceduri, eu mă opresc la lege, nu mă cobor la regulament, care contrazice legii din bunul motiv că un regulament nu poate să se abată de la lege, nu poate să o modifice. Chiar atunci eram unul lângă altul în CSM și l-am întrebat dacă afirmația este documentată sau nu. În sfârșit, nu conta răspunsul, că oricum avea partipriurile domniei sale. (...) Vă dau un răspuns de principiu, general valabil: la oricare dintre noi vine o vreme la care este supus evaluării”, a mai spus Tudorel Toader.