Ministrul Justiției a anunțat că pe 27 decembrie îi va trimite președintelui documentele pentru finalizarea procedurii de revocare a Procurorului general. El a mai spus că îi va trimite din nou actele și pentru cei cinci procurori respinși.

”În data de 27 decembrie dimineața, voi trimite președintelui Klaus Iohannis, documentele privitoare la revocarea lui Augustin Lazăr. Eu am pregătit actele. Mă bazez pe 132 din Constituție. Mă bazez pe raportul de evaluare pe care l-am făcut, mă bazez și pe clarificările aduse prin decizia CCR 358. În opinia mea, nu putem călca în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general, trăgând de timp în speranța că va ieși la pensie sau că își va încheia mandatul de procuror general”, a anunțat duminică seara, la Antena 3, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

El a mai declarat că-i va retrimite președintelui cele cinci propuneri de procurori: ”Revin la Klaus Iohannis cu cele cinci vechi propuneri pentru conducerea DNA. Da, sunt aceleași propuneri, inclusiv Adina Florea. Vreau să îi arăt președintelui că nu există nelegalitatea la care s-a referit”.