UPDATETudorel Toader anunță că Anca Jurma nu mai vrea un nou mandat de interimar la șefia DNA
Anca Jurma a trimis o scrisoare secției speciale pentru procurori din cadrul CSM prin care spune că nu mai vrea un nou mandat interimar la șefia DNA, a anunțat ministrul Justiției, Tudorel Toader.
CSM urma să discute în ședința de luni prelungirea mandatului interimar al Ancăi Jurma la șefia DNA pentru încă 6 luni.
Prezent la ședință, ministrul Justiției a anunțat că Anca Jurma nu își mai dorește un nou mandat interimar la șefia DNA.
"În timpul ședinței, la secție s-a primit o declarație din partea doamnei Jurma prin care renunță la consimțământul prealabil acordat (refuză prelungirea mandatului de interimar la șefia DNA - n.r.). În cazul acesta, secția nu avea decât să ia act de voința dânsei - de retragere a acordului și vom vedea ce va decide secția la o ședință următoare", a declarat Tudorel Toader, la ieșirea de la CSM.
Mandatul acesteia ar urma să expire miercuri, iar președintele Klaus Iohannis a refuzat să o nominalizeze pa Adina Florea la șefia Direcției.
+++
Pe 9 iulie, procurorul general Augustin Lazăr a emis ordinul prin care Anca Jurma a fost delegată în funcția de procuror-șef al DNA, după revocarea din funcție a Laurei Codruța Koveși.
Background
Pe 21 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a respins propunerea de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef al DNA, iar pe 27 decembrie, ministrul Justiției spunea că a transmis o nouă solicitarea către președintele României de numire tot a Adinei Florea la șefia DNA.
În replică, președintele a spus că solicitarea lui Tudorel Toader de a o propune din nou pe Adina Florea este ciudată.
Comentarii