Sophie Magennis, de la Biroul UNHCR pentru Europa din Bruxelles, pledează pentru solidaritatea statelor membre în chestiunea refugiaților.Totodată, ea explică faptul că există o percepție greșită privind refugiații, venită și din teama de necunoscut.
Sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan, Turcia a întors spatele aderării la Uniunea Europeană, cel puțin pentru moment, spune comisarul european Johannes Hahn. Președintele turc anunță un referendum privind aderarea țării sale la UE.
„Inacceptabil”: mesaj clar al președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. UE și Turcia cooperează în multe domenii, precum imigrația și comerțul, dar tensiunea în relațiile dintre ele a crescut în ultimul an.
În cadrul unui bilanț al situației actuale a refugiaților, membrii Comisiei pentru Libertăți Civile din PE au criticat acordul cu Turcia, caracterizat drept "ilegal și imoral".
Ministrul turc de Externe a îndemnat UE să relanseze procesul de aderare a țării sale la blocul comunitar, argumentând că acesta e incompletă fără Turcia. Recent, eurodeputații au cerut înghețarea temporară a negocierilor de aderare a Turciei la UE.
Access Info Europe contestă la Curtea Europeană de Justiție lipsa de transparență a Comisiei Europene asupra înțelegerii Uniunii Europene cu Turcia în problema refugiaților, relatează euobserver.com.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție prin care cere suspendarea temporară a negocierilor de aderare a Turciei la UE, însă cel mai probabil guvernele statelor membre nu vor fi în favoarea unei astfel de decizii, relatează Reuters.
Parlamentul European va dezbate, marți, o posibilă suspendare a discuțiilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, iar votul este așteptat spre finalul săptămânii, potrivit DPA, citat de Agerpres.