PE e de acord cu faptul că au fost făcute progrese în negocierile privind Brexit, dar subliniază că cea mai dificilă parte a negocierilor abia acum urmează.

În dezbaterea de marți cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind concluziile summitului european din 14-15 decembrie, eurodeputații au atenționat Guvernul britanic să nu considere garantat acordul de tranziție pentru Brexit și au subliniat necesitatea de a formaliza cât de repede posibil acordul de retragere. 

De asemenea, ei au cerut Londrei să-și clarifice viziunea pentru viitoare relațiile pe care le dorește cu UE, evitând prioritățile aparent populare cum ar fi ”culoarea pașapoartelor, care a fost întotdeauna un prerogativ al statelor membre să fie decisă”, informează PE.

Unii membri ai Parlamentului European au subliniat că niciun statut în afara UE nu va fi la fel de bun ca statutul de membru deplin, în timp ce alții deputați au subliniat că negocierile UE-Marea Britanie vor fi dure, deoarece toate părțile implicate încearcă să obțină cele mai bune soluții pentru cetățeni.

Coordonatorul PE pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a subliniat nevoia unor garanții privind procedurile de cerere de rezidență pentru cetățenii UE care dorescă să locuiască în Marea Britanie în viitor, subliniind că ”noul statut privind rezidența propuse de Marea Britanie nu ar trebui să intre în vigoare decât la finalul perioadei de tranziție”.