Europarlamentarul Siegfried Mureșan explică plecarea din PMP și înscrierea în PNL, susținând este nevoie de un Partid Național Liberal cât mai puternic pentru a scoate PSD de la guvernare.

”Vom oferi cetățenilor toate motivele să voteze PNL la următoarele rânduri de alegeri. Obiectivul este clar: câștigarea alegerilor europarlamentare și scoaterea PSD de la guvernare. Pentru alegerile europarlamentare, vom prezenta cel mai bun program electoral, cea mai bună listă de candidați și o agendă pentru cea mai bună reprezentare a României în Europa”, a scris luni, pe Facebook, europarlamentarul ales pe listele PMP.

Informația privind plecarea sa din PMP au apărut vineri pe surse. Formațiunea fostului președinte Traian Băsescu a emis în aceeași zi un comunicat de presă, în care i-a cerut lui Mureșan să-și dea demisia din Parlamentul European.

În mesajul publicat pe Facebook, Mureșan susține că munca sa din Parlamentul European aduce ”beneficii concrete” pentru români și dă câteva exemple din realizările avute până acum. 


”Economia, justiția, sănătatea, educația, politica externă, în toate aceste domenii PSD și-a demonstrat incompetența. Fiecare zi în care PSD, în frunte cu infractorul Liviu Dragnea, se află la guvernare, este o zi proastă pentru România. De aceea, obiectivul este să câștigăm alegerile europarlamentare și să scoatem PSD de la guvernare. Eu îmi voi continua activitatea în Parlamentul European cu aceeași convingere și determinare să obțin un sprijin cât mai mare pentru cetățenii români și europeni și voi lupta, la fel ca până acum, pentru respectarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției, instituțiilor și pentru o economie puternică”, anunță eurodeputatul român.