Comisia Europeană a publicat marți un raport privind starea spațiului Schengen în anul care a trecut și stabilește prioritățile pentru anul următor. Normele sunt bine aplicate, dar există unele lacune.
Comisia Europeană (CE) a calculat României, pentru anul trecut, un deficit bugetar mai ridicat decât cel transmis de autoritățile de la București, în contextul în care România este singurul stat european aflat în procedură de deficit excesiv.
Liderii locali ai AUR și candidații la alegerile locale din 9 iunie vor fi supuși testului cu detectorul de minciuni, conducerea formațiunii de extremă dreapta din România dorind să verifice dacă sunt loiali partidului.
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a depus o solicitare către conducerea Camerei Deputaților pentru a trimite Curtea de Conturi la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
Sacha Dragic, fondatorul firmei de pariuri Superbet, a intrat pe piața de media din România prin intermediul a patru investiții în proiecte noi sau deja existențe pe piață, potrivit datelor publice, citate de G4Media.ro.
Un amendament aprobat de europarlamentari precizează că această numire "ridică întrebarea dacă au fost luate în considerare principiile meritului, genului și echilibrului geografic".
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.