Șeful grupului Renew Europe, din Parlamentul European, a fost în dialog cu Colegiul Național "Silvania", în cadrul unui proiect, "Școală-ambasador a Parlamentului European".
Parchetul General cere Parlamentului corespondența transmisă de fostul ministru al Apararii, Mihnea Motoc, privind achiziționarea de corvete multifuncționale, pentru soluționarea unui dosar penal.
Miniștrii de Externe din Franța și Germania au semnalat într-o declarație comună că susțin ideea unei Europe cu mai multe viteze, o Uniune care să ia în calcul „diferitele niveluri de ambiție” ale statelor membre, scrie HotNews.ro.
Parlamentul European urmează să voteze astăzi Acordul comercial UE-Canada (CETA), acord ce aduce și ridicarea vizelor de Canada pentru cetățenii români, scrie Hotnews.
Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PMP) a solicitat, luni, Guvernului României să retragă numirea Cristianei Barbu în funcția de președinte al ANOFM și să numească un nou președinte în baza unui concurs transparent.
Zece ani în Uniunea Europeană au reprezentat pentru România o perioadă de creștere, de dezvoltare, de consolidare a democrației, afirmă premierul Dacian Cioloș, fost comisar european în perioada 2010-2014.
Premierul Dacian Cioloș și vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, au dialogat, joi, la București, cu cetățenii români.
La fiecare nou Guvern, redacțiile instituțiilor de presă își fac o listă ca să știe repede care ministru nou e la ce portofoliu. EurActiv.ro crede că fiecare dintre noi trebuie să aibă așa o listă pentru sine.