Decisă de Parlamentul European în decembrie 2016, revizuirea bugetului UE pentru perioada 2014-2020 este blocată acum de Londra, care pare a dori să pună bețe în roate europenilor, relatează EurActiv Franța.
Conducerea PNL i-a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după ce Guvernul Grindeanu a eliminat prin Ordonanța de Urgență 33/2017 rolul președintelui Iohannis în procedura de numire a conducerii ANCOM.
Parlamentul European organizează miercuri, începând cu ora 10:00 (ora României), o dezbatere privind prioritățile în negocierile cu Regatului Unit pentru retragerea acestuia din Uniunea Europeană.
Ambasadorul britanic la Uniunea Europeană, Tim Barrow, îi va înmâna miercuri personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Marea Britanie notifică blocul comunitar de intenția sa de a părăsi UE.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează dezbaterea ”Uniunea Europeană: priorități și provocări după șase decenii de existență”. Una dintre concluziile este că România vrea mai multă Europă.
Cei mai puternici trei lideri ai Uniunii Europene, președinții Parlamentului, Comisiei și Consiliului European, au condamnat, săptămâna aceasta, atacurile președintelui turc la adresa Olandei.
Într-un interviu pentru HotNews.ro, consilierul prezidențial Leonard Orban a explicat că un asemenea scenariu ar duce la slăbirea coeziunii UE și poate chiar la dezintegrarea Uniunii.
Miniștrii de Externe din Franța și Germania au semnalat într-o declarație comună că susțin ideea unei Europe cu mai multe viteze, o Uniune care să ia în calcul „diferitele niveluri de ambiție” ale statelor membre, scrie HotNews.ro.
Comisarul pentru Cercetare, Știință și Inovare, Carlos Moedas, a anunțat, luni, la Bruxelles, schimbarea regulilor de salarizare pentru cercetătorii din programul Orizont 2020. Schimbările îndelung discutate se aplică și pentru cercetătorii români.