Eurodeputații au aprobat marți asistența macro-financiară de 100 milioane euro pentru R. Moldova, în vederea sprijinirii refacerii țării după criza economică și politică. Chișinăul trebuie însă să respecte o serie de condiții.
Daca PSD-ALDE insista sa puna prag pentru abuzul in serviciu, valoarea acestuia trebuie sa fie intre 1 leu si maximum 1.000 de lei, considera europarlamentarul Monica Macovei.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a semnat, alături de 12 omologi din UE, scrisoarea prin care se declanșează procedura de instituire a cooperării consolidate privind instituirea Parchetului European.
Un grup din Piața Universității s-a aflat miercuri la Bruxelles, la Parlamentul European, acolo unde au avut ocazia să urmărească pe viu dezbaterea din Comisia LIBE despre democrația și justiția din România.
O dezbatere pe tema tema democrației și a justiției în România are loc miercuri, începând cu ora 12:00 (ora României) în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European.
Parlamentul European a adoptat, recent, un nou regulament al Schengen care se adresează tuturor statelor membre. Monica Macovei, raportorul PE care a redactat regulamentul, a explicat ce schimbări aduce acesta și cum va fi pus în aplicare.
Toți cetățenii UE și din state terțe care vin în UE sau pleacă din UE vor fi verificați sistematic în bazele de date, cum ar fi cea a documentelor furate, conform unui regulament votat joi de Parlamentul European, scrie Hotnews.
Comisia Europeană a transmis mesajul clar: "Fac apel la Guvernul român să regândească, să reeevalueze, să facă un pas înapoi, și cu Ordonanțele de urgență, și cu proiectele de legislație". Majoritatea grupurilor politice a subscris. Excepție: ALDE.
PE a dezbătut, miercuri, starea democrației și justiției din România. Social-democrații români au pledat pentru neamestecul în treburile interne și au susținut că se încearcă răsturnarea guvernului. Eurodeputații de dreapta au cerut retragerea OUG.
Europarlamentarul PPE Cristian Preda anunță că va cere o dezbatere urgentă în plenul Parlamentului European despre situația din România. Și Grupul PPE solicită o dezbatere în plenul Parlamentului European pe tema situației din România.
România are, pentru prima dată, un eurodeputat - Adina Vălean (PPE) - care conduce o comisie a Parlamentului European. Alți opt români sunt vicepreședinți ai comisiilor din care fac parte.