Avocata fostului vicepremier Sevil Shhaideh, Flavia Teodosiu, a declarat, pentru Mediafax, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară după ce a găsit la Tribunalul București o rețea de wi-fi cu denumirea "m...e PSD".

Flavia Teodosiu a explicat, pentru Mediafax, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară (IJ) pentru a vedea circumstanțele creării acestei rețele.

Apărătoarea a fost marți la sediul Tribunalului București, reprezentându-o pe Sevil Shhaideh. Procesul privind trecerea Insulei Belina de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman a fost amânat pentru 11 iunie.