Eurodeputatul Siegfried Mureșan anunță că tema desemnării procurorului-șef european va fi discutată din nou joi de către Consiliul UE.

"Astăzi a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-șef european. Vă spun că lucrurile merg foarte bine pentru candidata noastră, Laura-Codruța Kövesi. Joi, Consiliul Uniunii Europene va discuta din nou subiectul și se poate să avem o decizie. Dacă va exista o decizie joi, cu siguranță va fi favorabilă candidatei noastre", a scris Mureșan pe Facebook.

Eurodeputatul PNL mai notează că, după alegerile europarlamentare, "a existat în Consiliu o dinamică favorabilă candidatei noastre, după cum am anticipat încă din luna aprilie".

În prima fază, Consiliul UE - coordonat de Președinția română - a decis să-l sprijine pe candidatul francez, în timp ce Parlamentul European a preferat-o pe Kovesi.

Dat fiind că cele două instituții nu s-au înțeles, negocierile s-au reluat după ce noul Parlament și-a intrat în pâine.