Guvernul Ponta a vizat alocări bugetare ilegale din Fondul de rezervă, acesta fiind majorat de 14,5 ori anul trecut, se arată în raportul Curții de Conturi, publicat vineri.

Potrivit raportului, multe dintre Hotărârile de Guvern privind alocări bugetare din Fondul de rezervă nu au respectat condițiile legale.

În plus, Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, destinat finanțării unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, a fost majorat, în 2014, de 14,5 ori.

”Prin Hotărârile de Guvern prin care au fost alocate sume de la Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului în anul 2014, pentru o mare parte din cheltuieli nu sunt îndeplinite condițiile de a fi încadrate în categoria urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar, așa cum prevede art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice”, precizează autorii raportului.

Curtea de Conturi notează că, prin ordonanțe simple sau de urgență, Guvernul a aprobat derogări de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, realizându-se astfel mecanismul prin care din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului să se aloce sume către ordonatori de credite fără a fi încadrate în categoria "urgente și neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar”.

Astfel, Fondul de Rezervă Bugetară la Dispoziția Guvernului a fost majorat în anul 2014 de aproximativ 14,51 ori.

Curtea de Conturi a descoperit numeroase nereguli și la alte instituții, printre care Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor, ANAF, MAE, ANRP sau Ministerul Agriculturii.