Președintele USR, Dan Barna, a trimis o scrisoare de informare către Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani, Frans Timmermans și toți liderii de grup din Parlamentul European, cu privire la Ordonanța de urgență pe legile justiției.

Barna subliniază în scrisoare că PSD-ALDE încearcă să obțină un control total asupra celor mai importante instituții din justiție: DNA, DIICOT, ICCJ, Parchetul General. OUG-urile încalcă independența justiției și principiul separării puterilor în stat și contravine recomandărilor Comisiei de la Veneția.

"Întreaga procedură la care domnul Tudorel Toader a recurs este o încălcare flagrantă a recomandărilor Comisiei de la Veneția, în special în ceea ce privește procedura de consultare și transparență decizională. Astăzi i-am solicitat oficial Avocatului Poporului să atace Ordonanța de urgență la Curtea Constituțională, iar când aceasta va fi trimisă spre aprobarea Parlamentului, USR va vota pentru respingerea acesteia. Cerem oficial Comisiei Europene, și oricărei alte instituții europene și internaționale, să intervină și să ia orice măsuri se dispun pentru a împiedica actuala coaliția de guvernare din România să continue să încalce tratatele UE și dispozițiile Mecanismului de cooperare și verificare”, a explicat Dan Barna în scrisoarea adresată liderilor europeni.

Redăm integral conținutul scrisorii:

Domnule președinte Junker,

Criza statului de drept din România continuă să fie pe prima pagină a contextului european intern, așa cum, din păcate, a fost în ultimii doi ani. Noi, la Uniunea Salvați România (USR), rămânem dedicați misiunii noastre de a lupta împotriva abuzurilor promovate de majoritatea parlamentară din România și de a menține partenerii europeni ai României actualizați cu privire la toate măsurile inițiate în direcția încălcării independenței justiției în țara noastră.

Recent, am informat fiecare lider de grup și membru al Parlamentului European în ce privește încercările continue ale coaliției de guvernământ din România de a o opri pe doamna Laura Codruța Kovesi, fost procuror general al României și procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) România, să obțină funcția de procuror șef al Procuraturii Europene (EPPO). Încercările lor de a bloca aplicarea doamnei Kovesi este în concordanță cu demersurile Partidului Social Democrat (PSD) și ALDE România pentru a preveni ca actori relevanți interni sau externi să obțină rezultate în lupta împotriva abuzurilor pe care le exercită constant pentru independența justiției.

În continuarea încercărilor lor de a obține control asupra întregului sistem judiciar, reprezentanții majorității politice din România au emis o ordonanță de urgență (OUG 7/2019) cu două zile în urmă, care impune efectiv controlul PSD și ALDE România asupra Procurorului General, a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorismului (DIICOT), a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, precum și Secției Specială pentru Investigarea Magistraturii, încălcând cu fermitate independența justiției și încălcând principiul separării puterilor.

Ordonanța de urgență a fost adoptată de Guvern în urma unei mișcări surprinzătoare a domnului Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției al României, susținut de ALDE România. Potrivit declarațiilor oficiale, premierul român, dna Viorica Dăncilă, precum și președintele Camerei Deputaților și PSD, dl. Liviu Dragnea, au negat că au văzut sau au cunoscut Ordonanța de Urgență propusă de domnul Toader, care a fost pusă pe ordinea de zi cu doar câteva ore înainte de ședința de Guvern. 

Un alt aspect important este faptul că Ordonanța de Urgență modifică prevederile adoptate recent de Parlament prin Legile nr. 242/2018, 207/2018 și 234/2018, perpetuând astfel un sentiment de disonanță și instabilitate. Deși cele trei legi menționate mai sus au fost criticate, printre altele, de Comisia de la Veneția și de GRECO, Ordonanța de Urgență ignoră toate recomandările adoptate de cele două organe de prestigiu.

Înainte de a descrie principalele dispoziții ale inițiativei legislative a dlui Toader, trebuie să ținem seama de faptul că nu există niciun motiv oficial pentru a justifica procedura de urgență, așa cum este necesar. De asemenea, textul nu a fost trimis oficial instituțiilor românești, conform procedurilor obișnuite, sau partenerilor europeni. Principala parte interesată, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a primit propunerea legislativă abia în seara precedentă adoptării de către Guvern, fără a respecta timpul necesar consultării necesare pentru emiterea unei poziții oficiale asupra textului.

Întreaga procedură la care a apelat Tudorel Toader constituie o încălcare flagrantă a recomandărilor Comisiei de la Veneția, în mod special în ce privește procedura de consultare și transparența decizională, reprezentând o modalitate prin care se încearcă blocarea oricărei acțiune posibile care să prevină adoptarea Ordonanței de Urgență, în mod special un atac la Curtea Constituțională a României.

Revenind la principalele prevederi ale Ordonanței de Urgență, ca urmare a intrării oficiale în vigoare a acesteia, numirea procurorilor de rang înalt pe viitor va trebui avizată în plenul CSM și nu de către Secția pentru Procurori care a dat avize negativ propunerilor anterioare ale lui Tudorel Toader. De asemenea, vor putea fi numiți în funcțiile de Procuror General și Procurori Șefi DNA, DIICOT și ai secțiilor Parchetului General și judecătorii care au fost în trecut procurori, fără a se mai ține cont de timpul petrecut în funcție. Astfel de prevederi încalcă  principiul separației carierelor magistraților, care a fost îndelung susținut cu ocazia modificările anterioare ale legilor justiției de către PSD-ALDE.

În mod similar, procedurile privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt la rândul lor modificate, permițând luarea în considerare ca vechime în muncă a perioadei în care judecătorii au activat ca procurori. În același timp, este crescută ponderea interviului în cadrul concursului oficial, fapt ce va face ca procesul de selecție să devină mult mai subiectiv în viitor.   

Totodată, Ordonanța neagă dreptul Procurorului General al României de a controla acte de procedură la anchetele penale efectuate de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, încălcând astfel Constituția României, care statuează principiul controlului ierarhic al procurorilor.O altă prevedere flagrantă privește includerea unui nou motiv de excludere din magistratură, anume pentru neîndeplinirea condițiilor referitoare la bună reputație, o chestiune cu o doză mare de subiectivism.

Mai mult, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție va putea promova căi de atac împotriva soluțiilor definitive pronunțate înaintea înființării ei, ceea ce va permite intervenția abuzivă în cazuri deja soluționate și inversarea deciziilor definitive din motive subiective.Se încearcă, totodată, crearea unui cadru legal pentru atacarea hotărârilor colegiilor de conducere ale instanțelor prin care au fost desemnate completele de judecată. În acest mod se va deschide calea către revizuirea mai multor cazuri închise definitiv.

Astăzi USR a solicitat oficial Avocatului Poporului să atace Ordonanța de urgență la Curtea Constituțională din România. Vom promova, de asemenea, o lege de respingere a Ordonanței de urgență atunci când va fi trimisă spre aprobare Parlamentului.Considerăm că atacarea acestor măsuri la Curtea Europeană de Justiție pentru a apăra prin orice mijloace justiția din România ar trebui luată în considerare. De altfel, cerem oficial Comisiei Europene și oricărei alte instituții europene și internaționale să intervină și să activeze orice măsuri posibile care ar împiedica coaliția de guvernământ din România să continue să încalce tratatele UE și dispozițiile Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Credem cu tărie că nu ar trebui să existe altă întârziere în luarea unor măsuri specifice împotriva căii pe care PSD și ALDE România le conduc țara noastră.