După demisia lui Darius Vâlcov, premierul Viorica Dăncilă le-a schimbat pe protejatele acestuia de la conducerea ANAF și CNAS.

Mihaela Triculescu a fost înlocuită din funcţia de şef al Fiscului de Mirela Călugăreanu, otrivit unor decizii ale premierului Viorica Dăncilă publicate luni în Monitorul Oficial.

Triculescu a fost preşedinte al ANAF din luna ianuarie a acestui an, când l-a înlocuit în funcţie pe Ionuţ Mişa, iar cea care o înlocuiește a mai condus Fiscul, din iulie 2017 până la numirea lui Ionuţ Mişa pe acest post, în martie 2018, scrie Agerpres

De asemenea, Viorica Dăncilă a decis revocarea Adrianei Cotel din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, şi membru al Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit unei alte decizii publicate luni în Monitorul Oficial.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va fi asigurată de Răzvan Teohari Vulcănescu, vicepreşedinte al CNAS, până la numirea conducătorului instituţiei în condiţiile legii, potrivit unei alte decizii a prim-ministrului.

Premierul a decis și eliberarea din funcţia de consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, la cerere, a lui Darius Vâlcov.

Presa a scris că atât Mihaela Triculescu, cât și Adriana Cotel erau apropiate ale lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei, condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare pentru fapte de corupție.