Viorica Dăncilă afirmă că, înainte de preluarea preşedinţiei rotative, se spunea despre România că nu va avea rezultate pozitive şi că nu este pregătită, spunând că ideea a fost indusă de unele afirmaţii, inclusiv a preşedintelui Klaus Iohannis.

„Tot ceea ce a fost negativ, tot ceea ce a adus o umbră asupra imaginii preşedinţiei a venit tocmai din partea membrilor Parlamentului European din România”, susţine Dăncilă, într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3, citat de News.ro.

„Ştim cu toţii că înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se spunea de România că nu vom putea să avem rezultate pozitive, că nu suntem pregătiţi... dacă ne reamintim era chiar o propunere a Finlandei să preia preşedinţia în locul nostru.... dacă nu suntem în stare... Bine, aceste lucruri au fost induse chiar de la nivel naţional, deci această propunere nu a venit aşa, de undeva, fără nicio legătură. A fost legată de nişte afirmaţii, chiar afirmaţia domnului preşedinte Klaus Iohannis”, a spus Dăncilă, adăugând că acum imaginea este diferită.

„Ei bine, acum, după prezentarea priorităţilor, după schimbul de opinii care au avut loc între miniştrii (...), după modul în care a fost deschiderea preşedinţiei rotative la Bucureşti, la Ateneul Român, după discuţiile în Colegiul comisarilor, după discuţiile cu preşedinţii Parlamentului European, Consiliul European şi a Comisiei Europene, lucrurile s-au schimbat foarte mult”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Ea a spus că este vorba despre dezinformare, care a şi fost principala problemă, nu faptul că România nu era pregătită.

Potrivit lui Dăncilă, este neplăcut că multe dintre aceste dezinformări vin din România, de la membri ai Parlamentului European români.

„Nu putem uita faptul că nu au fost numai dezinformări, au fost eurodeputaţi care au votat împotriva României.  (...) Tot ceea ce a fost negativ, tot ceea ce a adus o umbră asupra imaginii preşedinţiei a venit tocmai din partea membrilor Parlamentului European din România. Acest lucru a nemulţumit şi au fost mulţi eurodeputaţi cu care m-am întâlnit şi care au spus: «E o ruşine ceea ce s-a întâmplat, tocmai membri ai Parlamentului European din România să vină cu astfel de acuzaţii, de afirmaţii, este fără precedent»”, a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că aceste lucruri sunt foarte greu de combătut.

„Dar cred că celor care fac aceste lucruri ar trebui să le fie ruşine. Să le fie ruşine pentru faptul că i-au votat oamenii să reprezinte ţara şi să-şi apere ţara. Indiferent de situaia internă, nu trebuie să exportăm probleme la nivel european sau la nivel internaţional", a mai spus premierul, potrivit News.ro.

Dăncilă a afirmat că ştirile false şi dezinformarea vor fi subiectul unei analize în Parlamentul European.

„Atunci când se vine cu o anumită acuzaţie, aceea trebuie să fie conformă cu realitatea. Nu trebuie să venim cu lucruri care nu reflectă realitatea, dar în acelaşi timp pot aduce neajunsuri unei ţări sau cetăţenilor”, a mai afirmat ea.