Câtă vreme Laura Codruța Kovesi are probleme, trebuie să și le lămurească, a spus Viorica Dăncilă, răspunzând unei întrebări legate de sprijinul lui Emmanuel Macron pentru candidatura fostei șefe a DNA la poziția de procuror-șef european.

„Cât timp o persoană are semne de întrebare pentru activitatea sa, cât timp a fost demisă pentru rezultatele pe care a desfășurat-o, cred că trebuie să se lămurească mai întâi aceste aspecte. Aș întreba dacă președintele Iohannis ar susține o altă persoană, care are aceleași probleme. Cred că este vorba despre un suport țintit, doar către Kovesi”, a spus Dăncilă, notează HotNews.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a promis lui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică avută vineri, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European și o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru această funcție.

Și Parlamentul European și-a reiterat, joi, susținerea față de Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

În schimb, Guvernul român nu numai că nu a sprijinit-o pe fosta șefă a DNA, dar a și votat împotriva ei în Consiliul UE.