Dăncilă: Educația reprezintă ieșirea din sărăcie, o stare de sănătate mai bună
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la deschiderea noului an școlar, că educație reprezintă "ieșirea din sărăcie, combaterea violenței domestice, o stare de sănătate mai bună", dar și dezvoltarea comunităților locale.
„Educația înseamnă pentru acești copii o viață mai bună, un trai mai bun, oportunitatea de a își clădi un rost în viață. Educația reprezintă concret ieșirea din sărăcie, combaterea violenței domestice, o stare de sănătate mai bună, ambiții personale mai mari care atrag după sine alte și alte generații. Educația înseamnă o dezvoltare mai bună a comunităților locale”, a afirmat Viorica Dăncilă la deschiderea noului an școlar de la Școala Gimnazială din Sântămăria Orlea, județul Hunedoara.
Dăncilă a mai spus că pentru ea, ca premier, este important să lase în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate.
de Monica Lotreanu 09 Sep 2019 12:16