Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni că Guvernul nu va renunța la OUG 7/2019, adăugând cu unele prevederi ale ordonanței care modifică legile Justiției ar putea fi schimbate.

"Sper ca cei care au nemulțumiri, care au au ieșit în spațiul public și au exprimat aceste nemulțumiri, să vină la această întâlnire la Palatul Victoria, să vedem care sunt problemele pe care nu le agreează, cum justifică, și pe urmă vom lua o decizie referitor la aceste aspecte. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu vom renunța la ordonanță. Am văzut ieșiri în spațiul public care au solicitat să renunțăm la această ordonanță în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm și la lucrurile bune, din dorința unora de a face acest lucru. Poate unele lucruri nemulțumesc. Argumentate - ele pot fi schimbate. Și cred că dialogul este foarte important", a declarat Dăncilă, după Biroul Permanent Național al PSD. 

Viorica Dăncilă îi așteaptă luni, la ora 15:30, la Palatul Victoria, pe reprezentanții asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai CSM, pentru discuții privind OUG 7, care a nemulțumit magistrații.