Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Băile Tușnad, că, în opinia sa, Uniunea Europeană duce o politică "primitivă" față de Rusia.

”Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, și scuzați expresia, primitivă față de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există țări membre care se pot de-a dreptul simți în pericol față de Rusia. Vorbim de Țările Baltice, vorbim de Polonia, istoria și apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea țărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii și nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Țările Baltice, Polonia și alte țări ar beneficia de garanții suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simți în siguranță, dar restul țărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă față de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia", a afirmat, potrivit traducerii oficiale, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară de la Băile Tușnad, relatează Agerpres.

În opinia sa, trebuie să se înțeleagă faptul că Rusia va continua să creeze zone tampon în jurul său, acesta fiind contextul în care trebuie analizate relațiile ruso-americane:

"Va trebui să vedem ce se va întâmpla cu relațiile ruso-americane, ce vor face americanii cu aceste relații. Trebuie să înțelegem foarte clar, Rusia se autopercepe ca o țară care nu se află în siguranță dacă nu există zone tampon în jurul Rusiei. Deci, Rusia va continua să creeze aceste zone tampon în jurul țării. Iată ce s-a întâmplat cu Ucraina, dar ucrainenii au spus clar și răspicat că nu vor să facă parte din această zonă tampon, vor să se apropie mai mult de UE, de NATO și vor să construiască o Ucraină modernă. Eu nu cred că ține de realitate orice aspirație a ucrainenilor să facă parte din UE sau din NATO. Este foarte clar că scopul rușilor este să restabilească situația mai veche și să-și păstreze influența în Ucraina. Deci, în acest context, trebuie să analizăm un pic relațiile ruso-americane".

Bucuros că se termină mandatul CE

Adversar declarat al migrației, Viktor Orban s-a arătat bucuros că "elitele politice" de la Bruxelles, care s-au dovedit a fi "părtinitoare" și nu au putut da un răspuns la fenomenul migraționist început în 2015, mai au "doar 300 de zile" până la viitoarele alegeri europarlamentare.

În opinia sa, "problema este că Europa își neagă valorile creștine", "cenzura a devenit generalizată", iar corporațiile mari și liderii politici europeni "controlează absolut tot".

În urma alegerilor europarlamentare de anul viitor, elita politică de la Bruxelles ar putea fi schimbată cu una "creștin-democrată", a mai spus premierul ungar.