Liderul PSD a declarat că trebuie legiferată în mod clar și situația familiilor monoparentale.

"În ceea ce privește comunitatea LGBT, trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat. De asemenea, trebuie legiferată clar situația familiilor monoparentale. Trebuie o discuție serioasă pentru a acoperi toate zonele. Dar una nu exclude pe alta", a declarat luni Liviu Dragnea, la finalul BPN al PSD, scrie Agerpres.

Întrebat dacă partidul lucrează la un proiect de lege în acest sens, el a răspuns afirmativ: "Da. Deja lucrează chiar cu asociații din acea zonă. Se lucrează, au fost întâlniri cu asociații, cu ONG-uri din acea zonă. Nu a venit până acum la partid un proiect de genul ăsta, dar s-au deschis discuțiile și contactele cu aceste ONG-uri și le consider foarte bune".

Chestionat dacă data de 26 mai se confirmă pentru organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției privind familia, așa cum "a ajuns în teritoriu", președintele PSD a arătat că această dată nu este una oficială.

Referitor la organizarea unui miting pe tema familiei tradiționale, Dragnea a spus că legea referendumului nu este promulgată, astfel că nu se poate discuta de un calendar de acțiuni pentru că nu există "momentul zero".

Liderul PSD a mai spus că a primit semnale din teritoriu că interesul oamenilor de a participa la acest miting este unul crescut: "Există o singură nemulțumire și anume, o dorință mare de a veni la București și posibilitățile logistică din România de a asigura transportul. Eu v-am spus că despre miting o să discutăm când avem legea promulgată".