Primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a transmis liderului PLUS, Dacian Cioloș, care a criticat introducerea vinietei pentru București, să își facă data viitoare temele mai "sârguincios" și să nu mai lase consolierii să îi scrie inepții pe Facebook.

"După reacțiile furibunde și scăpate de sub orice control ale unor membri marcanți ai Opoziției, am convingerea că proiectul "Oxigen pentru Bucuresti” pe care l-am lansat în dezbatere publică este unul bun și necesar. Dar ce să-i ceri să se documenteze unui politruc care, în aceeași frază, critică vehement și starea precară a cailor de rulare pentru tramvaie (perfecte până acum, eu le-am deteriorat!) și lucrările de reabilitare aflate în desfășurare? Dacă nu se face, de ce nu se face? Dacă facem, de ce acum și nu altă data? Puțină coerentă se poate, domnilor?", a scris Gabriela Firea pe pagina ei de Facebook.


De asemenea, aceasta i-a trasmis lui Cioloș să își facă data viitoare temele mai "sârguincios".

"Elev Cioloș, stai jos, nota 4! Pentru data viitoare fă-ți temele mai sârguincios, nu mai lăsă orice consilier venit din presă, dar acum stând cu gândul în vacanță, să-ți scrie inepții pe Facebook. Te faci de râs!", i-a mai trasnmis edilul fostului premier.

+++

Dacian Cioloș afirma că "doamna Firea și-a adus aminte că aerul din București este irespirabil".

"Guvernarea Romaniei și administrația Capitalei au nevoie acută de competență, de măsuri coerente. România, ca țară europeană, merită mai mult, nu doar măsuri populiste și decizii electorale", a scris Cioloș, tot pe Facebook.