Eurodeputatul cere excluderea fostului său partid și susține că va părăsi de la 1 octombrie Grupul S&D din Parlamentul European, dacă solicitarea sa nu e aprobată.

”A trecut o lună de la protest și nu a existat nicio reacție până acum, ceea ce este inacceptabil. Consider că tăcerea reprezintă o formă de susținere a regimului lui Liviu Dragnea și atunci locul meu nu mai este în acest grup politic”, a anunțat luni, pe Facebook, Cătălin Ivan, adăugând că le-a trimis socialiștilor europeni o cerere de excludere a PSD și petiții semnate de peste 100.000 de români.

”Dragă camarade,

Îți scriu într-un moment dificil pentru social-democrația europeană, vital pentru România și pentru Uniunea Europeană. Rândurile acestea și scrisoarea atașată, adresată conducerii Grupului S&D, sunt scrise în numele luptei pentru democrație în România, al luptei împotriva corupției și, mai ales, al rămânerii acestei țări pe drumul european”, a mai scris Ivan, care-i informează pe colegii socialiști de protestul pașnic al Diasporei din 10 august, transformat ”într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi și grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne”.

”Dincolo de partea legală, democrația din România a primit o lovitură extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui să fie garantul democrației și a libertății de exprimare. Pentru că până acum a lipsit o reacție fermă a conducerii PES sau a Grupului S&D, deși ne aflăm la o lună de la evenimentele tragice din Piața Victoriei, și pentru că orice zi în plus cu acest partid la guvernarea României înseamnă un pericol imens pentru noi toți, o amânare a unei discuții în grupul nostru politic ar însemna o susținere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment”, afirmă Cătălin Ivan.

El transmite S&D solicitarea excluderii PSD din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților Europeni și, în cazul în care nu se ia nicio decizie, demisia sa din acest grup începând cu 1 octombrie 2018. 

Cătălin Ivan a fost exclus anul trecut din PSD. El a rămas membru al Grupului S&D din Parlamentul European.