Decizia a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

Activitatea consilierului onorific este neremunerată.

Victor Negrescu a demisionat din funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene cu 50 de zile înainte de preluarea de către România a Președinției Consiliului UE.

În momentul demisiei, el nu a dorit să detalieze motivele: "Din respect pentru colegii mei și pentru responsabilitățile pe care le am atât la nivel european, cât și la nivel național, pe care le tratez cu seriozitate și profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte".

"Ca urmare a discuțiilor purtate am ajuns la concluzia că nu mai pot exercuta mandatul la același nivel ca până atunci. Am anumite standarde profesionale, încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Ca urmare a discutiilor purtate, la ultima ședință de guvern la care am participat am constatat că nu mai pot face munca la același nivel", a explicat ulterior, la Digi 24, Negrescu.