Dacă nu reușește să lupte adecvat împotriva corupției, România riscă să ofere actorilor care doresc să prejudicieze România, precum Rusia, o ocazie să profite de acest lucru, spune într-un interviu pentru Europa Liberă ambasadorul Hans Klemm.

Întrebat care sunt riscurile modificării Legilor Justitiei și decapitării DNA, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat: ”În preambul, Tratatul NATO de la Washington stipulează că toate țările membre NATO trebuie să urmărească principiile democrației, libertăților individuale și statului de drept. Și Parteneriatul nostru Strategic este întemeiat pe principii similare. Statul de drept include un sistem judiciar independent, procurori liberi de influențe politice neadecvate și un efort de a combate infracțiunile și corupția din sistemul public. Riscurile pe care le identificăm aici sunt ca România să nu adopte pe deplin aceste principii și, nereușind să lupte adecvat împotriva corupției, să ofere actorilor care doresc să prejudicieze România, precum Rusia, o ocazie să profite de acest lucru și să genereze dezbinare în societatea românească”.

Diplomatul a vorbit și de acțiunile cibernetice ale Rusiei îndreptat împotriva NATO și statelor aliate.

”Sunt activități care ne trezesc mari, mari îngrijorări. La Ambasadă, avem o echipă care monitorizează activitățile de influență malignă ale Rusiei din presa și societatea românească și încercăm să împărtășim din ce în ce mai mult aceste informații cu partenerii noștri din Guvernul României, dar și cu publicul român. Așa cum ați spus, nivelul de propagandă rusă și încercările de influență malignă sunt îngrijorător de ridicate și suntem foarte bucuroși de nivelul de rezistență la aceste activități demonstrat de România”, a explicat ambasadorul SUA. (Interviul integral, pe Europa Liberă)