Ilan Laufer, propunerea PSD pentru posturile de vicepremier și ministru al Dezvoltării, susține că refuzul președintelui de a-l numi în aceste funcții este "un nou act de antisemitism".

Ilan Laufer a susținut marți seara o declarație de presă plină de greșeli de exprimare și cu confuzii grave de politică externă.

"Dragi români, mă numesc Ilan Laufer, din părinți români, născut la maternitatea Polizu, nu departe de Guvernul României (mai multe surse de presă, inclusiv publicații israeliene, menționează ca loc de naștere Rishon LeZion, Israel - n.r.) Am studii superioare făcute la timp, am demonstrat în mediul privat, am reușit să atrag peste 400 de milioane de euro în România, să creez în privat peste 1.000 de locuri de muncă și am demonstrat și la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, inclusiv prin programul start-up nation", așa și-a început Ilan Laufer conferința de presă.

"Astăzi, anul 2018, am fost respins de către președintele României Klaus Iohannis. Sunt îngrijorat de motivele reale care au stat la baza respingerii mele atunci când m-a refuzat în funcția de premier și ministru al Dezvoltării, fără să motiveze această decizie, ceea ce este neconstituțional. Consider că refuzul președintelui în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism și vreau să atrag atenția asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat în ultimul an președintele. Așa cum se știe, domnul Iohannis a avut mai multe ieșiri împotriva evreilor și declarații antisemite, a refuzat și a blocat numirea unui ambasador în Israel (în realitate nicio propunere de ambasador nu a ajuns la Iohannis - n.r.), dorind să saboteze relația dintre România și Israel. Totodată, vă pot spune că a contribuit la sabotarea ședinței de Guvern comune care trebuia să aibă loc între Guvernul israelian și Guvernul român. Prin interpuși, a inițiat acțiuni de urmărire penală a primului-ministru (prim-ministrului - n.r.) Viorica Dăncilă, după vizita acesteia din Israel și am informații certe că ar trebui să mă aștept și eu la același mod de acțiune în ceea ce mă privește - un dosar penal care porbabil se pregătește acum, pe repede înainte, la comanda președintelui. Domnul președinte Iohannis i-a promis doamnei Angela Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, proces inițiat de domnul președinte, de domnul Liviu Dragnea (!), ca fiind primul om politic din Europa care a declarat că va susține acest proces. (...) Recunosc că, în ultima perioadă, am încercat să contribui la o bună relație între Guvernul României și Guvernul de la Tel Aviv (Ierusalim - n.r.) și, totodată, consolidarea relațiilor dintre România și SUA, ceea ce l-a deranjat foarte mult pe președinte și se pare că trebuie să plătesc pentru acest lucru", a continuat el.

Acuzațiile au curs în continuare la adresa lui Iohannis. 

"Klaus Iohannis întărește convingerea că dorește legături doar cu Berlinul și blocarea relațiilor cu Israelul și SUA. Aceste atacuri antisemite la adresa mea sunt cu atât mai dureroase cu cât din familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului, (care a - n.r.) avut loc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial în România. (...) Sunt profund dezamăgit și mâhnit de atitudinea președintelui țării mele care nu dorește ca România să preia președinția Consiliului Europei (Consiliului Uniunii Europene - n.r.) și se folosește de orice prilej pentru a submina buna funcționare a Guvernului României", a mai spus Ilan Laufer.

Laufer îl roagă pe Iohannis să îi spună motivul real pentru care nu l-a numit în funcții.

"Îl rog pe Klaus Iohannis să spună care a fost motivul real din care m-a respins, mă refer la cel religios și la faptul că sunt evreu. Tot dumnealui, prin nemotivarea respingerii celor două propuneri din partea premierului României, a încălcat Constituția și legile țării. Klaus Iohannis încearcă să blocheze obținerea de către fonduri europene pentru că în mandatul meu de ministru am demonstrat că le pot atrage și le pot aduce plus valoarea economiei românești ", potrivit lui Ilan Laufer.

Totodată, acesta a afirmat că președintele este etnic german și are o legătură ciudată cu Forumul Democrat German din România.

"Foarte important de menționat este că președintele Klaus Iohannis este etnic german și are o legătură dubioasă din toate punctele de vedere cu Forumul Democrat German din România (FDGR), moștenitoarea unei organizații naziste, scoase în afara legii conform Tratatului de la Paris de după cel de-al Doilea Război Mondial. În istoria României, Nicolae Ceaușescu a vândut evrei. Astăzi, am certitudinea că și președintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu știu cui și nu știu pe câți bani", susține acesta.

Ilan Laufer a spus în final că va sesiza CNCD pentru discriminare și va cere Comunității Evreiești din SUA să îi retragă decorația acordată șefului statului.

"Voi face o plângere la CNCD, întrucât consider că refuzul președintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare care a debutat cu expresia <<niște evrei>>, a urmat cu o plângere penală împotriva premierului României și continuă astăzi cu refuzarea unui (unei - n.r.) propuneri de vicepremier și ministru a (al - n.r.) Dezvoltării. Totodată, voi face o cerere către Comunitea Evreiască din SUA, pentru a-i retrage decorația acordată președintelui Klaus Iohannis", a spus el spre final.

În încheiere, el a felicitat-o pe Olguța Vasilescu pentru ce a făcut la Ministerul Muncii și a afirmat că Iohannis a fost speriat de realizările sale bune de acolo, motiv pentru care nu a numit-o la Transporturi: "O femeie puternică sperie întotdeauna un bărbat slab".