Președintele PNL, Ludovic Orban, face o vizită oficială în Germania în fruntea unei delegații a partidului, pe agendă figurând și o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel, potrivit unui comunicat al Partidului Național Liberal.

UPDATE

Ludovic Orban și Angela Merkel s-au întâlnit la Berlin, pentru a analiza situația politică din cele două țări, inclusiv evoluțiile privind respectarea statului de drept în România. Cei doi au discutat și despre posibilitățile de dezvoltare a relațiilor economice și încurajarea investițiilor germane.


+++

Vizita a început duminică și se încheie miercuri.

După întrevederea de luni cu președintele Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelarul Angela Merkel, marți, președintele PNL se va întâlni cu președintele Fundației Konrad Adenauer, Norbert Lammert, fost președinte al Bundestag, și cu secretarul general adjunct Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană și internațională al fundației.

Orban și delegația PNL vor mai avea întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri german, reprezentanți ai Guvernului german pe probleme de energie și ai Grupului parlamentar CDU/CSU din Bundestag, precum și cu românii din Germania.

Din delegația PNL fac parte purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan, vicepreședinții Vlad Nistor și Cristian Bușoi, europarlamentarul Daniel Buda și secretarul general, Robert Sighiartău.